Povestea a început cu Gazeta de Sud, atunci când articolul care înfăţişa nişte bieţi copii ce făceau 14 kilometri dus-întors pentru a ajunge la şcoală a văzut lumina zilei. Articolul a fost luat în seamă de directorul de imagine Dan Manolache şi regizorul artistic Bogdan Cristian Drăgan, de la TVR Craiova.
Cei doi au câştigat, anul acesta, Marele Premiu la Festivalul Televiziunilor Locale şi al Producătorilor Independenţi SIMFEST (23-28 august), cu filmul „O zi de şcoală“, care arată viaţa unor copii bătuţi de soartă, ale căror drepturi la educaţie parcă au fost uitate: „Ideea a venit de la Legea Educaţiei. Iniţial m-am gândit să fac o paralelă între politicienii care, în discursul lor megalomanic, spun tot felul de prostii, şi copiii amărâţi dintr-un sat. Trebuia un articol de care să mă leg, să pornesc în documentare. Şi am dat de articolul lui Eugen Măruţă. Pas cu pas, am ajuns la satul acela amărât, pierdut pe undeva printre dealuri“, a spus Dan Manolache.
El şi Bogdan Drăgan au avut „parte“ de o vreme execrabilă. Iarnă de februarie. „Erau nişte hârtoape incredibile“, au mărturisit cei doi. Drumul din acel sat era doar cu numele. Cu automobilul era imposibil de ajuns acolo. Chiar cei doi au recunoscut că au împins maşina de nenumărate ori, în final ajungând să încarce echipamentul într‑o căruţă şi să meargă în sat cu ea.
Nu numai ei au avut probleme cu transportul. „Astfel de cazuri sunt în toată Oltenia. Când am ajuns noi acolo, i se făcuse rău nu ştiu cui şi au trebuit să-l care doi kilometri cu pătura în spinare, iar salvarea aştepta la doi kilometri, pentru că nu putea să intre“, a mărturisit Dan Manolache. Tot în perioada petrecută de ei la Scurtu se întâmplase nenorocirea să moară cineva şi oamenii l-au cărat cu căruţa până jos.
„Sunt doar nişte gâgâlici de şapte-opt ani“
Când au ajuns în satul acela uitat de lume, au luat-o la pas, copăcel-copăcel, cu copiii, să reconstituie drumul vrăjmaş care îi consuma pe prichindeii de-abia trecuţi de clasa întâi. „Am parcurs drumul cu ei. S-au jucat ca şi cum noi nu eram acolo. Ne-au spus că se îmbolnăvesc, că răcesc, că ajung acasă obosiţi şi pică morţi“, a spus Dan Manolache, impresionat.
Bogdan Drăgan a deschis subiectul autorităţilor, cărora puţin le păsa: „Această primăriţă, care arată ca o femeie-comisar de pe vremuri, avea o atitudine de-a dreptul cinică. Ei sunt doar nişte gâgâlici de şapte-opt ani“. Contrastul era impresionant; femeia spunea că mersul pe jos face bine, fără să se gândească, probabil, la chinurile prin care treceau săracii elevi.
Autoritatea nu însemna numai primăria, ci şi şcoala, pentru care copiii trebuia să se trezească la ora 5 dimineaţa ca să ajungă la timp la ore. „Directorul şcolii s-a apucat să ne spună că a băgat un miliard şi jumătate în toalete. Eu ajung într-o şcoală ca reporter sau ca redactor şi tu te lauzi cu asta? Era ceva suprarealist. Îi vedeai pe copii înotând în zăpadă, ajungeau acasă, mâncau ca vai de lume, şi tu te lauzi cu WC-ul“, s-au pus de acord cei doi colegi.
„Cred că e un sat unde nu se întâmplă nimic“
Momentul în care odrasla pleacă la şcoală în clasa întâi este unul de mândrie pentru orice părinte. Situaţia nu e aceeaşi pentru părinţii din Scurtu. Ei erau îngroziţi de drumul pe care săracii copii erau nevoiţi să-l parcurgă. Dacă înainte de comasarea unităţilor şcolare, unii copii aveau note bune şi erau printre primii din clasă, acum, ei nu mai au când să înveţe între drumul la şcoală, orele petrecute acolo, şi drumul înapoi acasă, când nici măcar un adult zdravăn nu mai poate îndura oboseala.
Sentimentele celor doi colegi de la TVR Craiova au pornit de la indignare şi neputinţă, ajungând la compasiune. „Noi am încălcat grav legile jurnalismului. Nu am putut fi nici o clipă echidistanţi, în sensul că am fost tot timpul de partea copiilor. Nu aveai cum să nu fii de partea lor pentru că era atât de evidentă nedreptatea“, a recunoscut Bogdan Drăgan. Colegul său, Dan Manolache, a făcut rezumatul acestui loc în câteva cuvinte: „Acolo cred că e un sat unde nu se întâmplă nimic. Am simţit că m-am întors acum douăzeci de ani în timp“.
Dan Manolache s-a întrebat, cu tristeţe, ce viitor au aceşti copii. Tot el şi-a răspus la întrebare: „Nici un viitor. Or să rămână la coada sapei. Copiii aceia sunt condamnaţi“. Filmul realizat de cei doi a fost difuzat atât la postul naţional, cât şi la studiourile regionale. „Am vrut să facem un film care să nu fie patetic. Este ideea de atitudine a politicienilor, în general, faţă de aceşti copii. Dacă aceştia şi-ar întoarce ochii de la scaunele lor capitonate şi s-ar uita puţin în ochii copiilor ăstora, poate că lucrurile s-ar schimba“, a mărturisit Bogdan Drăgan.
Cei doi colegi mai pregătesc două proiecte, dintre care unul va fi demarat în toamnă. „Noi o să participăm la tot felul de concursuri şi festivaluri şi sperăm să mai câştigăm ceva. Nu ne interesează banii, ci filmul în sine; să arăţi oamenilor ce se întâmplă în ţara asta“, pentru că, după cum au admis cei doi, „la festivalurile internaţionale, străinii nu pot concepe aşa ceva. Li se pare că este o altă lume“.
