Acasă Local Lale, Elvis şi Boabă rămân în arest

Lale, Elvis şi Boabă rămân în arest

Cei opt inculpaţi acuzaţi de comiterea de infracţiuni cu cărţi de credit, printre care Cosmin Camen, Ilie Pară şi Narcis Cîţă, vor fi cercetaţi în stare de arest. Aceasta este decizia luată ieri de magistraţii Curţii de Apel Craiova, care au respins recursurile formulate de cei opt carderi împotriva hotărârii Tribunalului Dolj, care a dispus arestarea preventivă a acestora la solicitarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.
Cosmin Camen, zis Lale, Ilie Pară, poreclit Elvis, Traian Vanghelie, Nicolae Stănescu, zis Boabă, Ionel Gherganu, Marcel Petrovici, Ştefan Ionescu şi Narcis Cîţă au fost arestaţi preventiv săptămâna trecută, în urma unei acţiuni de amploare a ofiţerilor BCCO Craiova, sub coordonarea procurorilor DIICOT, pentru destructurarea a două grupări de carderi din Craiova. Anchetatorii susţin că, în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2009, grupul format din cei opt inculpaţi a efectuat mai multe retrageri frauduloase de numerar din bancomate din Craiova şi Bucureşti. Prejudiciul produs de cei opt a fost estimat la 200.000 de lei.
Recursurile formulate de membrii celui de-al doilea grup de carderi, format din 12 persoane, printre care Marinel Muchie, zis Spirache, Stelian Camen şi Adrian Popescu, zis Schilaci, fiul lui Marcel Popescu, directorul general al FC Braşov, se vor judeca astăzi, tot la Curtea de Apel Craiova. Cei 12 inculpaţi din acest dosar sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, spălare de bani şi infracţiuni privind comerţul electronic.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version