22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scurte ştirti

Tentativă de viol asupra unor minore
Doi tineri din localitatea gorjeană Bâlteni sunt cercetaţi de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol. Vineri dimineață, poliţiştii din Rovinari au fost sesizaţi de un bărbat din localitate cu privire la faptul că două minore, de 13, respectiv 15 ani, nepoatele sale, au fost victimele unei tentative de viol. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Rovinari. Din primele verificări efectuate a rezultat că minorele s-au deplasat de bunăvoie în cursul nopţii, împreună cu o tânără de 24 de ani, la locuinţa acesteia din comuna Bâlteni, unde doi tineri de 25 şi 27 de ani, ambii din localitate, au încercat să întreţină relaţii sexuale cu acestea. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol, urmând ca minorele să fie prezentate la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru examinarea medico-legală. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a faptelor.
• Mihaela Floroiu

Angajată APIA Gorj, declarată incompatibilă de ANI
Otilia Arjocu, angajată a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Gorj, a fost declarată incompatibilă de către Agenția Naţională de Integritate (ANI). Arjocu ocupă funcţia de referent în cadrul APIA Gorj. Într-un comunicat de presă al ANI se spune că: „în urma evaluărilor demarate pe 24 noiembrie 2010, s-au constatat că Otilia Arjocu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 iulie 2006 – 12 noiembrie 2009, deoarece a deţinut simultan atât funcţia publică de referent în cadrul APIA Gorj, cât şi calitatea de administrator al SC OLNIMAREX SRL. Au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor. (…) Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani“. Otilia Arjocu poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.
• Mihaela Floroiu

Firmă sancţionată de Garda de Mediu
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au amendat o firmă din judeţ care a produs o poluare accidentală. Muncitorii firmei care reabilitează şoseaua de centură a municipiului Târgu Jiu nu respectă regulile de protecţie a mediului. Potrivit comisarului Simona Cornea, mai mulţi şoferi au sesizat faptul că vizibilitatea este redusă în zona lucrărilor de pe şoseaua de centură. Participanţii la trafic au spus că angajaţii unităţii economice nu udă porţiunile de teren pe care lucrează. „Societatea a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 15.000 de lei, aceasta fiind valoarea maximă prevăzută de actul normativ în vigoare“, a declarat Simona Cornea, comisar în cadrul Gărzii de Mediu Gorj.
• Mihaela Floroiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS