11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalJandarmii şi-au etalat armamentul din dotare

Jandarmii şi-au etalat armamentul din dotare

Cu ocazia împlinirii a 118 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale, o subunitate antiteroristă din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova şi-a prezentat ieri, în faţa prefecturii, armamentul şi echipamentul din dotare. Trecătorii nu au putut rămâne indiferenţi la expoziţia de puşti, pistoale, bastoane cu electroşocuri sau veste antiglonţ şi s-au oprit pentru a le proba sau a se fotografia cu ele. Cei mai încântaţi au fost copiii, care au îmbrăcat pentru câteva minute echipamentul de intervenţie, dar şi adulţii au ţinut să afle cum acţionează Jandarmeria.
„Am prezentat cetăţenilor armamentul şi tehnica din dotare şi o parte din uniformele şi autovehiculele unităţii. Cei care au trecut pe aici au putut vedea materialele folosite la spartul uşilor în timpul desfășurării intervenţiilor, cele pentru jandarmii alpinişti, puştile şi pistoalele din dotare, pistoalele de semnalizare, vestele antiglonţ, toate cele folosite la misiunile curente“, a precizat Cosmin Mirea, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti“ Craiova.
• Marian Apipie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU