Acasă Local Gorj Festivalul Toamnei la Rânca

Festivalul Toamnei la Rânca

Sindicatele miniere din Oltenia, Primăria Novaci şi Clubul de Fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu organizează la Rânca a doua ediţie a Festivalului Toamnei. Manifestările se vor desfăşura între 2 şi 4 septembrie, sub acelaşi slogan ca şi în toamna trecută, „Distracţie şi voie bună la munte!“.
Organizatorii au pregătit pentru participanţi spectacole de divertisment, concursuri, tombole, tubing park şi bile de mers pe apă, parade şi focuri de artificii. Pe toată perioada festivalului, de vineri până duminică, vizitatorii vor putea achiziţiona produse tradiţionale alimentare şi de artizanat direct de la producători şi vor putea încerca experienţe noi, precum water walking balls (bile de mers pe apă) şi summer tubing (săniuş practicat cu bărci pneumatice de mici dimensiuni pe piste special amenajate). Startul festivalului va fi dat vineri seară, pe 2 septembrie, cu o reprezentaţie extraordinară a invitaţilor speciali: Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“. Ziua de sâmbătă, 3 septembrie, va fi dedicată exclusiv manifestărilor artistice şi de divertisment, între care se numără parada portului popular, ateliere de meşteșugărit, gătit în aer liber, concurs de mâncat plăcinte, concurs de tăiat lemne, concursul pe perechi „Câştigă premiul“, concurs de bancuri, spectacole de muzică şi dans popular. Seara va fi dedicată unui spectacol de muzică folk în preajma focului de tabără şi discotecilor în aer liber, fiind încheiată cu focuri de artificii.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version