12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBani pentru medicamente, analize şi dispozitive medicale

Bani pentru medicamente, analize şi dispozitive medicale

Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Olt i-au fost repartizate de curând 26.665.000 de lei, pentru suplimentarea fondurilor furnizorilor de servicii medicale. Au de câştigat, în această rundă, farmaciile, care pot elibera fără restricţii medicamente în cadrul programelor naţionale de sănătate (diabet, oncologie, dializă etc.), dar şi medicamente cu şi fără contribuţie personală. Se vor mai repartiza bani pentru dispozitivele medicale, ceea ce înseamnă că timpul de aşteptare al pacienţilor de pe listă ar trebui să se scurteze, dar şi pentru laboratoarele de analize medicale, care de la semnarea noului contract epuizează, unele dintre ele, banii din plafon în primele zile ale lunii. Bani au venit şi pentru Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt, strict conform ordinului de ministru, dar şi pentru îngrijirile la domiciliu. Pentru cel din urmă domeniu, chiar şi cu cei 19.000 de lei în plus, fondurile sunt în continuare puţine pentru a fi repartizate celor patru furnizori în contract cu CJAS, judeţul Olt primind puţini bani pentru tratarea pacienţilor la domiciliu doar pentru că nu există un „istoric“, aşa cum au alte judeţe, în care spitalele sunt degrevate de anumite servicii prin prezenţa acestor operatori.
Au aşteptat în zadar bani la această rectificare medicii de familie, spitalele şi recuperarea medicală, rândul acestora venind de-abia la următoarea suplimentare de fonduri, în octombrie.
„Ce am primit acum este o sumă importantă, mai ales că acoperim toate programele de sănătate. Aşteptăm în continuare pe spitale, medicina de familie şi recuperare, iar la farmacii suntem cu plăţile lunare la zi“, a declarat directorul de contractări din cadrul CJAS Olt, Sorina Oancea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS