12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVama Slatina - prima pe Regională

Vama Slatina – prima pe Regională

Cu peste 70 de milioane de lei viraţi la bugetul de stat şi cu amenzi aplicate de peste 16.000 de lei, Direcţia Judeţeană de Vamă Olt deţine primul loc în regiune

Activitatea din primul semestru al anului în curs la Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Olt s-a concretizat, în principal, în acţiuni desfăşurate pe două segmente de activitate: vămuirea mărfurilor de import-export şi derularea acţiunilor cu produse accizabile.
Potrivit informaţiilor furnizate de directorul acestei instituţii, Ion Dinu, „Direcţia Judeţeană de Vamă a înregistrat rezultate deosebite, situându-se pe primul loc în cadrul Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, depăşind, în cazul sumelor atrase la bugetul statului, judeţe cu un potenţial economic considerabil mai mare decât al judeţului nostru, cum ar fi Argeşul, Doljul şi Vâlcea, suma virată de noi ridicându-se la 70.115.702 lei, situându-ne, astfel, între primele cinci direcţii din ţară. Din acest total, ponderea cea mai importantă o reprezintă taxa pe valoarea adăugată încasată cu ocazia importurilor şi care se ridică la 68,3 milioane de lei, şi taxele vamale, care au atins un total de 1,77 milioane de lei. În ceea ce priveşte al doilea segment de activitate, au fost aplicate şi încasate amenzi contravenţionale în valoare de 16.364 de lei. În cea mai mare parte a acestora, cauza a constituit-o încălcarea prevederilor legii pe linia produselor accizabile. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, sumele atrase la bugetul statului au înregistrat creşteri de 230%. Pe linie de produse accizabile, urmare a acţiunilor de inspecţie fiscală, s-au stabilit obligaţii fiscale de plată în valoare de  31.941 de lei, efectuându-se, de asemenea, 11 controale încrucişate, la solicitarea altor instituţii şi înaintându-se patru sesizări penale pentru comercializarea neautorizată a ţigărilor şi alcoolului sau a produselor energetice. Urmare a controlului ulterior desfăşurat de acelaşi serviciu de inspecţie fiscală, s-au întocmit formalităţile pentru atragerea suplimentară a 814.013 lei, din care 502.643 deja încasaţi. În aceeaşi perioadă, activitatea echipei mobile s-a concretizat în amenzile contravenţionale, dar şi în reţinerea spre confiscare a 25 kg de cafea, 260 de litri de băuturi alcoolice intermediare“. Ion Dinu este de părere că „rezultatele sunt cu atât mai relevante cu cât volumul de muncă depăşeşte cu mult numărul salariaţilor unităţii, media zilnică a mijloacelor de transport pentru care se întocmesc formalităţile vamale ajungând la 40 în multe situaţii, în condiţiile în care Vama are numai 19 salariaţi“, fapt ce creează dificultăţi mai ales în perioada acordării concediilor de odihnă, având în vedere şi forţa economică a unor agenţi din zona de competenţă, cum ar fi ALRO sau Pirelli Tyres. Din acest punct de vedere, perioada cea mai bună, consideră Ion Dinu, a fost cea a anului 2007, deoarece, odată cu integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană, toate operaţiunile comerciale externe ale firmelor din zonă, derulate cu ţările comunitare, n-au mai făcut obiectul operaţiunilor vamale, dar, de atunci, volumul activităţilor a crescut progresiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS