10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMuncitorii de la pasaj, verificaţi de ITM

Muncitorii de la pasaj, verificaţi de ITM

Firmele care lucrează la pasajul suprateran din centrul Craiovei au fost controlate ieri de inspectorii ITM Dolj

O echipă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj a mers ieri pe şantierul din centrul Craiovei, pentru a verifica firmele care lucrează la pasajul suprateran. Controalele au vizat respectarea legislaţiei privind sănătatea şi securitatea muncii, precum şi depistarea celor care lucrează fără forme legale. „Au fost verificate toate cele trei societăţi care lucrează pe acest şantier, două din Craiova şi una din Bucureşti, însă nu s-au găsit salariaţi fără contract de muncă. În schimb, s-au descoperit câteva neconcordanţe privind legislaţia în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. Unii angajaţi nu aveau controlul medical periodic efectuat sau lucrau în condiţii necorespunzătoare: fie nu dispuneau de echipament de protecţia muncii care trebuia oferit de angajator, fie îl aveau, dar nu-l foloseau“, a precizat Răducu Mitran, inspector-şef adjunct în cadrul ITM Dolj.
Acesta a mai menţionat că, în urma celor descoperite, vor apărea şi amenzile, după ce echipa de control va întocmi raportul. „Pentru cele constatate vor fi date şi sancţiuni, fără doar şi poate. Să vedem şi în ce cuantum. Mâine (astăzi – n.r.) se va şti exact, după ce echipa care a fost pe teren va întocmi raportul“, a spus Mitran.

Se lucrează pentru recuperarea întârzierilor

 După ce la pasajul suprateran s-au terminat lucrările din subteran, s-a constatat o întârziere de două luni faţă de graficul iniţial. Firmele constructoare au fost astfel avertizate să grăbească ritmul lucrărilor, pentru ca proiectul să fie gata până pe 28 mai 2012. În prezent, la pasajul suprateran se pot vedea trei dintre picioare, pila 6 şi pila 7 fiind deja betonate, iar la pila 3 apărând armătura.
Tot sub formă de armătură se prezintă şi culeea 1, construită în dreptul străzii Romul, infrastructură care se execută la capătul unui pod pentru a prelua sarcinile transmise de suprastructura acestuia şi susţine calea de acces pe pod. „Până la 15 august vom termina şi cu cele două cămine care mai sunt de făcut, cel de la kilometrul zero şi cel din dreptul Curţii de Apel, după care se va şti exact cât s-a recuperat din acea întârziere de două luni“, a precizat Laurenţiu Diaconu, managerul de proiect la pasajul suprateran.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

18 COMENTARII