22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânii conservă podul pentru bulgari

Românii conservă podul pentru bulgari

Lucrările la infrastructura Podului Calafat – Vidin se termină luna viitoare, dar românii trebuie să mai aştepte un an după vecinii bulgari

Podul peste Dunăre Vidin – Calafat nu va fi gata mai devreme de august 2012, deşi, la startul proiectului finanţat de Uniunea Europeană, termenul de finalizare era a doua jumătate a anului 2010. Noul termen a fost stabilit tot de UE şi vizează lucrările care revin părţii bulgare, cea care a rămas în urmă cu proiectul. „Trebuie să terminăm în august 2012, nu avem voie să pronunţăm alt termen. Cred că ne vom încadra. Am terminat de turnat betonul la pila culee de pe malul românesc, unde va fi piciorul podului. Acum se lucrează la pilonul 11“, a menţionat unul dintre şefii lucrării din partea Bulgariei, de care se ocupă firma spaniolă FCC Construccion.
Tot o firmă spaniolă, Azvi Vimac, se ocupă şi de lucrările din partea României, dar aici acestea sunt aproape gata. Românii se ocupă de construirea infrastructurii rutiere şi feroviare aferente podului, care se va finaliza luna viitoare.
„Drumul se termină într-o lună. Mai avem de lucru la parapetele de protecţie. Şi calea ferată este gata. După care lucrările vor intra în conservare până termină bulgarii podul, ca apoi să facem noi legăturile. Întrebarea este cine ne păzeşte nouă lucrarea un an de acum înainte. De unde bani?“, s-a întrebat unul dintre muncitorii români, care crede că obiectivul va fi dat în folosinţă în iarna lui 2012.

Stăm după bulgari

Podul Vidin – Calafat, care va deveni cea mai importantă axă de transport din sud-estul Europei, va avea patru benzi rutiere, o linie de cale ferată şi o alee pentru biciclete. Românii au făcut cinci kilometri de linie feroviară, cinci kilometri de drum rutier de automobile de clasa I şi un punct terminal pentru controlul comun de frontieră şi taxare a autotransportului. Cei care trebuie să vină cu podul până la Calafat sunt bulgarii.   „La sfârşitul lunii august va fi gata lucrarea din partea României. Unele lucrări nu le vom termina însă pentru că depindem de bulgari. Cum termină ei cu podul, venim noi cu legăturile de comunicaţii, cele electrice şi de cale ferată. O parte din ce s-a făcut în România se va putea folosi însă până este gata podul peste Dunăre, aşa că nu vor fi probleme cu conservarea lucrărilor de aici“, a precizat Vittorio Pellegrini, team-leader al proiectului din partea consultantului Italferr.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII