21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalTaina păpuşilor, în Serbia

Taina păpuşilor, în Serbia

Asociaţia Culturală GAG Craiova a dus povestea păpuşilor româneşti şi în Serbia, cu ocazia Festivalului Internaţional al Teatrelor pentru Copii Subotica. Evenimentul s-a derulat în perioada 14 mai – 22 iunie şi a cuprins mai multe proiecte, printre care expoziţia dedicată teatrului de păpuşi românesc (Galeria Open University, Subotica), spectacolul galei de deschidere a festivalului (al studenţilor păpuşari de la UNATC Bucureşti, coordonaţi de conf. univ. dr. Liliana Gavrilescu şi UAT  Târgu Mureş, coordonaţi de conf. univ. dr. Oana Leahu), decernarea trofeului „Micul Prinţ“ scenografului Eustaţiu Gregorian, membru fondator GAG (pentru contribuţia la dezvoltarea teatrului pentru copii în lume), conferinţa „Teatrul de păpuşi românesc – trecut, prezent, viitor“ (susţinută de conf. univ. dr. Oana Leahu) sau expoziţia „Povestea păpuşilor româneşti“ (la Teatrul Tineretului din Novi Sad, în parteneriat cu Muzeul Teatrului din Voivodina şi la Centrul Cultural Vrsac).

„Ne simţim ca acasă“

Adriana Teodorescu, membru fondator al Asociaţiei GAG, mărturiseşte că în Serbia „ne simţim ca acasă. Mergem de câţiva ani, în «formula GAG», la Festivalul de la Subotica. Cred că pot asemăna participarea noastră anuală la festival cu întoarcerea acasă a celor ce muncesc peste graniţă. Sunt prietenii noştri, ai românilor, iar admiraţia şi preţuirea sunt reciproce“. Artiştii noştri sunt apreciaţi şi în Novi Sad şi Vrsac, unde există o comunitate unită de români. Alături de Asociaţia GAG au fost şi teatrele de păpuşi „Prichindel“ (Alba Iulia), „Arlechino“ (Braşov) şi „Ariel“ (Târgu Mureş), Muzeul Olteniei Craiova, dar şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, care a contribuit cu un suport financiar substanţial. Totodată, nu trebuie uitaţi scenografii ale căror creaţii au reprezentat România în Serbia: Eustaţiu Gregorian, Cristina Pepino, Joszef Haller, Sever Frenţiu, Eugenia Tărăşescu-Jianu, Marian Sandu, Daniela Drăgulescu, Simo Eniko şi Liana Axinte.
Reacţiile n-au întârziat să apară. „După numărul de oficialităţi şi de vizitatori prezenţi la vernisaje, aş zice că ne-am depăşit aşteptările. După propunerile care au venit, de a dezvolta noi proiecte în domeniu, aş zice că am făcut un lucru bun. După laudele şi felicitările primite de la Ambasadorul României la Belgrad, Ion Macovei, şi de la personalităţile teatrului prezente la festival, aş zice că ne-am onorat ţara“, a spus Adriana Teodorescu.  Există şi o diferenţă de interes pentru această artă peste hotare. Ea iese în evidenţă prin cele cinci teatre pe care le are Subotica comparativ cu Craiova, prin „resursele umane şi financiare pentru evenimente culturale de elită, pe care nu le bifează, ci le organizează profesionist“ sau prin „dorinţa de a învăţa, de a te menţine profesionist şi în «lumea bun㻓.  Demersul Asociaţiei GAG, premiat şi de UNITER, va merge mai departe, cu promisiunea de a revigora arta teatrului de păpuşi şi animaţie. În Craiova, în România sau în afara ei, proiectele vor continua cu aceeaşi energie şi dragoste pentru frumos ca şi până acum.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS