24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVicele din Bechet, incompatibil

Vicele din Bechet, incompatibil

Agenția Națională de Integritate (ANI) a comunicat că, în urma procedurilor de evaluare, s-a constatat că Gheorghe Ionele, viceprimarul din localitatea doljeană Bechet, s-a aflat în stare de incompatibilitate mai multe luni.
ANI a stabilit că viceprimarul din Bechet a deţinut simultan, între 25 iunie 2008 şi 16 martie 2009, funcţia de viceprimar al orașului Bechet şi cea de administrator al SC LA MAXIM SRL, încălcând astfel prevederile Legii nr. 161/2003.
Gheorghe Ionele a fost validat drept consilier local în cadrul Consiliului Local Bechet pe 25 iunie 2008, dată la care a şi fost ales în funcţia de viceprimar al orașului Bechet. ANI a stabilit că în perioada 29 august 2006 – 16 martie 2009, Gheorghe Ionele a fost administrator al SC LA MAXIM SRL, cele două funcţii suprapunându-se timp de aproape nouă luni.
Reprezentanţii ANI au mai precizat că, potrivit art. 87 din Legea nr. 161/2003, funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale. Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani.
Viceprimarul Gheorghe Ionele a precizat pentru GdS că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, pentru că societatea pe care a administrat-o, în fapt un magazin alimentar în oraşul Bechet, nu a avut nici un fel de relaţii cu primăria. „Am fost verificat şi de Prefectura Dolj în 2009 şi mi s-a spus că nu există nici un fel de problemă, pentru că este vorba de o societate privată. Eu nu am fost nici o secundă incompatibil, pentru că acea societate nu este cu capital de stat, nu are legătură cu bugetul local şi nu a existat nici un contract între ea şi primărie“, a declarat Gheorghe Ionele.
Potrivit ANI, viceprimarul din Bechet poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității la instanța de contencios-administrativ în termen de 15 zile de la primirea acestuia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU