10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCovei, liber să plece din Craiova

Covei, liber să plece din Craiova

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au dispus, săptămâna trecută, măsura obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpaţii Iustin Covei, Jean-Marin Mihăilă şi Ionel Trancă, judecaţi alături de alte 17 persoane pentru comiterea de infracţiuni cu cărţi de credit.
Iustin Covei, zis Praleasau Copilu, fiul judecătorului Marin Covei de la Curtea de Apel Craiova, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în martie 2010, împreună cu 19 persoane, printre care se numără „Nixon“ şi Fulgerică. Toţi sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii bucureşteni, inculpaţii au format în Craiova patru grupări infracţionale, cu legături strânse între ele, care operau în România, Australia, Iordania sau Cipru. În cazul lui Covei, procurorii au adăugat la dosarul de urmărire penală două filmări, făcute pe 13 şi 19 aprilie 2009 de camerele de supraveghere ale unui ATM Carpatica din Craiova, în care acesta apărea retrăgând bani de pe două carduri contrafăcute. În octombrie 2010, ultimii inculpaţi din acest dosar, printre care şi Iustin Covei, au fost eliberaţi din arest, însă au fost obligaţi de Curtea de Apel Bucureşti să nu părăsească localitatea de domiciliu. Instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, a hotărât pe 15 iunie să înlocuiască măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu cea de a nu părăsi ţara în cazul lui Covei, Mihăilă şi Trancă. Hotărârea Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recurs de procurori.
Samir Sprânceană şi alţi cinci inculpaţi într-un dosar asemănător au încă interdicţia de a părăsi localităţile de domiciliu, măsura fiind luată în ianuarie, după eliberarea acestora din arest.
Antonie Solomon, judecat în prezent pentru fapte de corupţie, încearcă fără succes, tot din octombrie 2010, să îi convingă pe judecătorii Tribunalului Galaţi să-i ridice interdicţia de a părăsi Craiova. Instanţa a hotărât totuşi că Solomon poate părăsi Craiova între 10 şi 12 iunie, când acesta a participat la nunta fiului său.
• Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII