Nicolae Bănescu, istoric şi bizantinolog de renume internaţional, făcea, în 1906, o „recenzie“ a presei din Craiova
Unul dintre cele 57 de articole scrise de Nicolae Bănescu în revista Ramuri este cel în care îşi manifestă credinţa că revista are puterea de a schimba mentalitatea „cetitorilor“.
„Mişcarea de cultură ce se răspândeşte de câţi-va ani încoace, pornind din înţelegerea nevoilor noastre sufleteşti, câştigă zi de zi teren în cuprinsul vieţii româneşti, în ciudat doctrinelor clădite pe vechi dogme de şcoală şi trâmbiţate cu sgomot de alarmă de unii «aristocraţi» în literatură. În mai toate părţile neamului s’a înţeles rostul temeinic al acestei mişcări, şi scriitorii de azi ne-au dat literatura aceia specific românească, gustată şi preţuită de marele public cetitor, care nu vrea să se supună la formulele seci ale esteticianilor şi criticilor de gust… subţire.
Tineretul priveşte în deosebi cu multă simpatie această orientare cuminte a vieţii noastre sufleteşti. El urmăreşte manifestările şcoalei nouă cu mult interes. Încălziţi de lectura fruntaşilor acestei şcoli, înflăcăraţi de ideia ce luminează aurora unei renaşteri a vieţii româneşti, în sensul strângerii legăturilor de suflet ale neamului de pretutindeni, câţiva tineri au întreprins a tipări în Craiova această revistă – Ramuri – răspânditoare a aceloraşi principii de cultură“.
Aşa sună introducerea făcută de Nicolae Bănescu. El a observat, cu tenacitatea şi atenţia unui istoric, înclinarea presei spre scandal, spre un partid politic sau altul sau nepăsarea autorităţilor mult prea ocupate ca să oprească grosolăniile scrise.
Bănescu nu s-a ascuns de la a atrage atenţia asupra acestor fapte. „Încolo, masa cea mare a bunilor gospodari ai Craiovei îşi hrănesc biet sufletul lor nevinovat cu otrava zilnică a presei de toate colorile.
Pe lângă ziarele din Capitală, ies aici o puzderie de foi de partid, de fiţuici fără partid, de sarbede «Monitoare» şi «Curiere», care se cetesc cu marele interes al lucrurilor ce privesc mai de aproape, fără nici o atenţie la grosolăniile, insinuările şi ticăloşiile ce cuprind“.
„Modele de stil patologic şi de aberaţie mentală“
„Aceste nesărate foi de speculă şi de corupţie – printre care unele sunt modele de stil patologic şi de aberaţie mentală – formează zilnic sufletul atâtor mici funcţionari, atâtor negustori şi industriaşi de treabă, atâtor rentieri ce-n lipsă de ocupaţie le cetesc tot aşa de regulat cum trebuie să mănânce“.
Preponderenţa pentru scandal, pentru ceea ce azi numim presă tabloidă, s-a manifestat încă din vremuri timpurii.
Dacă astăzi privim poze scandaloase, citim şi auzim mărturii puse în cuvinte ruşinoase, ziariştii vremurilor trecute scriau rime, pe care apoi le publicau cu nonşalanţă în periodicele lor. Iar legea nu făcea nimic pentru protejarea cititorilor. „Să mai pomenim de acele sălbatice nerozii puse în rime neruşinate care, ni s’a spus, au avut un număr de cetitori de invidiat – şi aceasta, fiind-că d. Procuror, care fusese invitat a interveni pentru morala publică, n’a găsit cu cale a-şi face datoria?“.
Tragica decădere a presei prevestea şi atunci calea pe care avea să o urmeze publicul larg. „Toate acestea sunt îngrijorătoare simptome ale mentalităţii concetăţenilor noştri“.
Cu dezamăgire într-o parte a sufletului, dar cu speranţă şi cu o dorinţă de a schimba ceva în altă parte, Nicolae Bănescu încheie frumoasa „scrisoare deschisă“ cu importanţa unei reviste culturale, scoţând în evidenţă una dintre cele mai necesare funcţii ale presei, cea de educare. „Datoria voastră, deci, tineri inimoşi care conduceţi Ramuri, este de a grăbi ridicarea mulţimei ce întârzie de a apuca pe calea cea nouă. Lucraţi cu inimă şi cu pricepere şi căutaţi a înlocui prin scrisul bine făcător şi rodnic al inimilor alese, acea omorâtoare hrană ce pune în suflete nepregătite ticăloşia foilor de câştig şi a cărţilor netrebnice“.
