17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalKozlodui suplimentează riscul nuclear

Kozlodui suplimentează riscul nuclear

Bulgaria a încheiat la începutul acestei săptămâni un acord nuclear cu Westinghouse Electric Company – companie deţinută de gigantul japonez Toshiba, cu care va colabora la modernizarea unităţilor V şi VI ale centralei nucleare de la Kozlodui. Licenţele celor două reactoare de provenienţă sovietică expiră în 2017, respectiv 2019. „Riscul pentru închiderea reactoarelor V şi VI este uriaş, iar noi vom face tot posibilul ca ele să mai poată funcţiona cel puţin zece ani“, a declarat Borisov, citat de publicaţia Dnevnik. Westinghouse, compania franceză Areva şi companiile ruseşti concurează pentru construirea unităţii VII de la Kozlodui. Potrivit presei bulgare, vecinii de la sud de Dunăre vor să suplimenteze capacitatea de producţie a centralei de la Kozlodui cu două sau trei unităţi. Ministrul economiei, Traicho Traikov, sugera zilele trecute că şi blocurile III şi IV de la Kozlodui ar putea fi puse în funcţiune. Centrala de la Kozlodui are şase unităţi nucleare, patru dintre ele fiind oprite. În zona de monitorizare intră zeci de localităţi din Dolj, inclusiv Craiova. Tot în zonă, în locaţia Radiana, bulgarii vor să construiască un depozit de deşeuri radioactive, cu o capacitate de 350.000 de tone, unde vor fi stocate deşeurile de la Kozlodui şi Belene. Autorităţile Bucureşti rămân mute la riscul pe care cetăţenii români îl împart cu bulgarii din cauza proiectelor energetice ale ţării vecine.
• Bogdan Groşereanu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU