Din seria personalităţilor marcante ale Craiovei – şi nu numai – face parte şi C.D. Fortunescu, profesor stimat şi iubitor de cultură
Marele profesor Constantin D. Fortunescu s-a născut pe 28 octombrie 1874 la Craiova. El este cunoscut în istoria urbei ca fiind un cărturar cu mari contribuţii la dezvoltarea vieţii culturale a Băniei, prin înfiinţarea Societăţii „Prietenii Ştiinţei“ în 1915, a revistei Arhivele Olteniei în 1922 – publicaţie de mare însemnătate atât în trecut, cât şi în prezent -, dar şi a Filialei Arhivele Statului în 1931, al cărei prim director onorific a fost.
Adolescentul Fortunescu a absolvit Liceul „Carol I“ din Craiova. Elev fiind, a făcut parte din grupul editorial al Revistei Şcoalei, sub îndrumarea profesorului şi gazetarului Gh.T. Buzoianu. După terminarea liceului, a luat drumul Capitalei, ca să înveţe Literele şi Filosofia la Universitatea din Bucureşti.
La întoarcerea în oraşul natal, Fortunescu, licenţiat în limba franceză, a fost profesor între 1897 şi 1937 la liceul pe care îl absolvise. Pentru a-şi perfecţiona cunoştinţele de limbă franceză, a fost trimis la Paris de către Spiru Haret, fost ministru al instrucţiunii publice, şi a stat acolo un an.
Peste ceva timp, îl ajută pe Nicolae Iorga în calitate de secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice.
Vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor Olteni şi preşedinte al Cercului franco-român din Craiova, delegat al profesorilor la congrese internaţionale din străinătate, rafinat bibliofil şi colecţionar de opere de artă, C.D. Fortunescu a lăsat o amprentă demnă de laudă asupra vieţii culturale din Craiova.
Iubirea pentru Bănie şi instituţiile ei
În 1922, Fortunescu a fondat la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi şi Elena Farago, revista literară Năzuinţa, la care au colaborat Simion Mehedinţi, Ion Barbu, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu.
C.D. Fortunescu a întreprins acţiuni hotărâte împotriva intenţiei primăriei de a încheia activitatea arhivelor craiovene abia puse pe picioare. Prin desfiinţarea Arhivelor Statului, era ameninţată cu demolarea şi Casa Băniei, acţiune prevăzută ca un efect al legii amintite. Prin opoziţia sa activă şi hotărâtă, C.D. Fortunescu a obţinut modificarea articolului care prevedea posibilitatea demolării Casei Băniei.
Starea clădirii era destul de proastă, iar asta l-a determinat pe profesorul Fortunescu să facă plângeri repetate la primăria oraşului. Având funcţia de director (fiindcă Arhivele Statului erau adăpostite în edificiul Casei Băniei), acesta a solicitat repararea acoperişului, căci documentele depozitate şi clădirea istorică erau ameninţate cu distrugerea.
Profesorul se plângea şi de banii puţini alocaţi pentru salarii, iar asta nu putea decât să ducă la reducerea personalului şi a posibilităţilor de întreţinere a arhivelor. Devenit prea deranjant pentru primărie, profesorul C.D. Fortunescu a fost înlocuit în scurt timp cu C.S. Nicolăescu-Plopşor.
În lupta pentru încropirea arhivelor oltene, profesorul C.D. Fortunescu l-a avut alături şi pe marele savant român Nicolae Iorga, care a exercitat presiuni la organele locale şi centrale. Publicaţia Arhivele Olteniei este îndeosebi legată de numele profesorului, care a reuşit să marcheze viaţa culturală a Olteniei.
El a fost cel care a îmbunătăţit aspectul revistei, care a corespondat cu importante personalităţi ale culturii româneşti şi care, în articolul-program, a fixat adevăratul schelet al revistei, anunţând o îmbunătăţire a conţinutului. Astfel, revista urma să funcţioneze cu următoarele rubrici: Studii şi cercetări, Oltenia istorică, Oltenia arheologică, Oltenia folcloristică, Oltenia naturalistă, Oltenia culturală, Note şi comunicări de natură mai generală şi Recenzii.
Unul dintre „discipolii“ marelui enciclopedist Bogdan Petriceicu Hasdeu, C.D. Fortunescu s-a ridicat, fără îndoială, la nivelul învăţăturilor profesorului său. Deşi acesta din urmă era „vinovat“ de înţelegerea a peste 26 de limbi, Fortunescu s-a perfecţionat în vorbirea unei „limbi“ universale: iubirea pentru frumos şi încurajarea necontenită a acestuia.
