16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSemafoare la intersecţia de la Piaţa Chiriac

Semafoare la intersecţia de la Piaţa Chiriac

Pentru că nu poate construi un sens giratoriu la intersecţia străzilor Caracal cu Gheorghe Chiţu, primăria şi-a propus să semaforizeze zona

Municipalitatea ia din nou în calcul varianta semaforizării intersecţiei străzilor Caracal cu Gheorghe Chiţu. Studiul de fezabilitate pentru această investiţie este făcut din 2008, fiind aprobat în Consiliul Local (CL) Craiova  în acelaşi an, însă semafoarele nu s-au mai amplasat. Săptămâna viitoare, proiectul se va afla iar pe masa consilierilor pentru modificări ale hotărârii CL de atunci. „Se va reactualiza acel studiu de fezabilitate în raport cu inflaţia şi cu creşterea TVA. Se va face licitaţie, iar apoi se va trece la etapa de execuţie“, a precizat viceprimarul Teodor Sas. Valoarea totală a investiţiei la acea vreme a fost estimată la 594.870 de lei, însă acum costurile vor fi altele.
Problema semaforizării intersecţiei în cauză s-a pus ultima dată pe tapet la şedinţa CL din luna aprilie 2011. „Este o zonă foarte aglomerată, traficul este la fel de intens pe ambele străzi, numai că are prioritate circulaţia pe Gheorghe Chiţu, contrar faptului că strada Caracal este drum naţional. Cred că după atâta timp trebuie pusă în aplicare această hotărâre şi realizată semaforizarea în acea zonă, pentru că de multe ori coloana de maşini se întinde foarte mult pe strada Caracal“, a fost interpelarea făcută de consilierul local Bianca Predescu.

Dincă, adeptul sensurilor giratorii

Viceprimarul Mărinică Dincă nu a fost atunci întru totul de acord cu această solicitare. „Prin acea semaforizare se asigură, să zicem, siguranţa tranzitării intersecţiei, dar nu fluidizarea. Va fi în continuare coadă. Numai un sens giratoriu poate duce la fluidizare. Un semafor duce doar la regularizarea traficului. Vor fi doar reguli care nu vor permite incidente majore în acea intersecţie“, a fost răspunsul oferit de „vicele“ Dincă.
Primăria ar fi dorit ca în intersecţia de la Piaţa Chiriac să se amenajeze un sens giratoriu, însă acest lucru nu a fost posibil, deoarece terenul din acea zonă nu aparţine municipalităţii, fiind retrocedat. „Am discutat destul pe tema asta, acum trebuie să trecem şi la treabă. Unde se poate, eu sunt adeptul sensului giratoriu, dacă nu, facem şi semaforizare, cum este cazul intersecţiei străzii Caracal cu Gheorghe Chiţu“, a spus ieri Mărinică Dincă.
În studiul de fezabilitate din 2008 se arată motivele pentru care este nevoie de semaforizare în acea zonă: „Vehiculele care vin de pe strada Caracal pătrund cu greu în intersecţie, din cauza nivelului foarte ridicat al traficului, având în vedere că artera cu prioritate de trecere este Gheorghe Chiţu“.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII