13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCentura Severinului va fi terminată până la 30 iunie

Centura Severinului va fi terminată până la 30 iunie

Mai puţin de două săptămâni mai au la dispoziţie constructorii ca să finalizeze lucrările la centura de ocolire a muncipiului Drobeta Turnu Severin. 30 iunie este data la care cea de-a doua porţiune a centurii ocolitoare va fi terminată. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, prin fonduri nerambursabile, iar contractul de finanţare a fost prelungit cu încă un an pentru ca 12 kilometri de centură să se realizeze. În prezent se lucrează la covorul asfaltic şi la relocarea unei conducte de alimentare cu gaz, după care vor fi făcute marcajele rutiere. Cu toate acestea, firma ce se ocupă de executarea lucrărilor a declarat că aceste cheltuieli sunt incluse în contract, iar termenul nu va fi depăşit.
„Fondurile cu care se execută cea de-a doua parte a centurii ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin sunt atrase prin facilitatea ISPA cu contribuţia Guvernului României. În ceea ce priveşte termenul de finalizare a lucrărilor, acesta a rămas neschimbat. Ne străduim ca, până pe 1 iulie, lucrările să fie finalizate. În prezent, traficul pe această porţiune este restricţionat, iar cei care trec pe aici sunt doar riveranii, în rest avem indicatoare care arată că accesul în zonă este interzis“, a declarat Constantin Bulzan, reprezentantul firmei de construcţii.
Centura ocolitoare a Severinului face parte dintr-un proiect de investiţii în infrastructură, cu finanţare europeană, în valoare de 36 de milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS