Biserica „Sfântul Nicolae“ din Călugărei este unul dintre monumentele importante ale judeţului Dolj
Istoria Bisericii „Sfântul Nicolae“ din comuna Călugărei, Dolj, începe aşa: „La 5 km, la Nord de comuna mea, se află Culugăreii, comună sărăcăcioasă, numărând abia vreo 200 de case. Numele comunei desigur că ne indică origina îndepărtată a satului“.
Cuvintele acestea au fost scrise în 1923 şi îi aparţin profesorului Constantin Stănică, din Orodel, Dolj, care îşi dorea ca acestei biserici să i se acorde atenţia cuvenită unui monument istoric.
Biserica veche, de zid, se afla – şi încă se află – în partea de sud a comunei. Forma ei era dreptunghiulară, având în faţă o tindă cu stâlpi şi acolade, iar la exterior era „încinsă“ pe la mijloc cu un brâu, deasupra căruia erau săpate un şir de ocniţe mici, apoi nişte ocniţe mari abia pronunţate în zid, pe care se mai cunosc urme de sfinţi. „O singură turlă se înalţă deasupra naosului, având în jurul ferestrelor, fără geamuri, mai multe şiruri de cebuce dându-i o frumoasă înfăţişare“.
Ceea ce o deosebea, însă, de alte biserici în stil românesc, este turla rotundă lipită de zidul de nord al clădirii şi care nu este mai înaltă decât corpul propriu-zis.
Cu un mobilier simplu înăuntru, fără nici o valoare artistică, cu o catapeteasmă de zid şi un pronaos despărţit de naos printr-un zid cu două ferestruici, biserica nu atrăgea prea mult atenţia celor ce trebuiau să se ocupe de conservarea monumentelor.
Autorul scrierii aflase, însă, de la bătrânul cântăreţ Barbu Buţă că locaşul de cult avea mai multe rânduri de icoane vechi împărăteşti, îngropate de zeci de ani în dosul bisericii; o adevărată crimă, ele fiind de mare preţ.
Valoarea o demonstrează bogăţia şi frumuseţea picturii din interiorul bisericii, „bogăţie cum rar se găseşte în toata ţara“.
Pereţii erau împodobiţi cu o mulţime de tablouri ce înfăţişau diferite scene din viaţa lui Iisus Hristos, atât de multe şi frumoase încât nici un sfânt desenat nu ar mai fi încăput în seria zugrăvelilor murale.
Dovezi arătate de timp
Inscripţiile din interior, scrijelite deasupra intrării, afirmau că biserica fusese construită la 1840. Dar adevărul nu era acesta. Timpul, care este cel mai drept dintre judecători, demonstrase contrariul.
Ctitorii de la 1840 nu făcuseră altceva decât să res-taureze o parte a sfântului locaş, adăugând turla de la nordul clădirii – care se dezlipise de restul corpului, lăsând să se vadă o cărămidă mai arsă şi mai veche – şi tencuind biserica la exterior, pe care vremurile o cojiseră, lăsând să se vadă pictura veche.
În naos se vedea de la bun început că zidurile fuseseră retencuite de ctitorii autoproclamaţi, „peste tencuiala şi pictura veche, poate tocmai în scopul de a se picta chipurile ctitorilor noi pe zidul dela intrare. Şi n-ar fi de mirare dacă, sub actualii ctitori, ar zăcea înmormântate chipurile altor ctitori, cari ar dori ca nemilosul cariu al vremei să le reînvieze şi figurile lor de sub tencuiala apăsătoare“. Erau, în Biserica „Sfântul Nicolae“ din Călugărei, chipuri de sfinţi care meritau să fie copiate.
Până la începutul anilor 1920, biserica se păstra binişor, acoperită cu tinichea, în loc de şindrilă. La vremea scrierii, în 1923, marile crăpături din ziduri ameninţau să distrugă clădirea, dacă nu se luau măsuri. Reparaţia ar fi costat puţin – erau necesare doar întărirea soclului şi legarea bisericii cu fier – până nu era prea târziu şi nu mai putea fi făcută nici o reparaţie.
Profesorul Constantin Stănică îşi încheie pledoaria despre Biserica „Sfântul Nicolae“ pe un ton de sinceritate şi dragoste pentru locurile, construcţiile şi valorile importante pe care ar trebui să le aprecieze toată lumea. „Pentru a-i cunoaşte adevărata valoare istorică şi pentru a se salva o biserică în stil românesc, care are o pictură dintre cele mai bogate, este absolută nevoe ca un specialist să vie în localitate şi să studieze trecutul bisericii, luând măsuri cari să împiedice distrugerea ei“.
