11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalHalatele albe îşi încearcă norocul peste hotare

Halatele albe îşi încearcă norocul peste hotare

Peste 90 de cadre sanitare din judeţul Olt, medici şi asistenţi medicali, au solicitat certificate de conformitate sau adeverinţe de abilităţi pentru a putea lucra în străinătate pe posturi mult mai bine plătite decât în judeţ
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt a primit, în nouă luni, 93 de solicitări din partea medicilor şi asistenţilor medicali (74 de asistenţi şi 19 medici) pentru eliberarea de documente necesare recunoaşterii calificărilor româneşti peste hotare, zece certificate pentru medici şi 33 pentru personalul mediu fiind deja înmânate. Până în toamna trecută, pentru obţinerea certificatelor de conformitate sau a adeverinţelor de abilităţi dobândite era nevoie ca asistenţii şi medicii să depună documentaţia la Ministerul Sănătăţii, acest serviciu fiind între timp descentralizat către DSP, care preia solicitările celor interesaţi, le transmite ministerului şi retransmite solicitanţilor certificatele emise la Bucureşti. Din total, peste 15% pleacă în primele luni de când au dobândit documentul (după 12 luni este nevoie de o nouă solicitare şi emiterea unui nou certificat), destinaţia favorită fiind în continuare Italia. „În ultima perioadă am observat că şi-au arătat interesul pentru personalul medical din România şi francezii, şi spaniolii, care cu doar câţiva ani în urmă erau destul de reticenţi“, a declarat Emilian Liciu, consilier în cadrul Serviciului de Asistenţă Medicală şi Programe din DSP Olt.
Dacă în urmă cu câţiva ani firmele care recrutau personal medical nu se sfiau să-şi plaseze anunţurile chiar în spitalele publice, în prezent informaţia circulă în branşă, în unităţile sanitare din străinătate găsindu-şi loc atât personal medical de la patul bolnavului, cât şi asistenţi şi medici din medicina de familie sau reţeaua şcolară. Salariile sunt incomparabil mai mari, un asistent câştigând în primii doi ani de contract aproximativ 1.500 de euro pe lună, dar se poate ajunge, după o perioadă, şi la 2.500 de euro. Pentru cei care vor doar să facă experimente, faptul că prin vechiul contract colectiv de muncă exista posibilitatea solicitării concediului fără plată timp de un an, cu posibilitatea prelungirii pentru încă unul, după care se putea reveni la post era o mană cerească. În prezent lucrurile s-au schimbat, cei plecaţi la muncă în străinătate fiind nevoiţi să rămână în locurile unde sunt preţuiţi şi plătiţi ca profesionişti. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII