10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal200 de profesori şi-au găsit locul la pretransfer

200 de profesori şi-au găsit locul la pretransfer

Din 316 cadre didactice care s-au prezentat la pretransfer pentru a primi un post mai aproape de localitatea de domiciliu sau pentru a trece la un nivel de învăţământ superior, două treimi au şi reuşit să obţină ce şi‑au dorit, în şedinţele publice din 9 şi 10 mai, organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, la Colegiul Tehnic Metalurgic.
În afara cererilor profesorilor care au dorit o catedră într-o şcoală mai aproape de domiciliu, foarte multe au fost solicitările educatorilor şi învăţătorilor care în ultimii ani au absolvit o formă de învăţământ superior şi doresc să predea în noua specialitate, cu atât mai mult cu cât sindicatele au dobândit de-a lungul anilor dreptul de a li se recunoaşte cadrelor didactice gradele obţinute în specialitatea din care pleacă şi pentru noua calificare.
Inspectorilor de personal le-au rămas, în schimb, din şedinţa publică de vineri, 6 mai, organizată pentru soluţionarea restrângerilor de catedră, patru restanţe. Este vorba de un profesor de chimie, doi învăţători şi un profesor care predă discipline tehnice, pentru care soluţia înseamnă detaşarea în interesul învăţământului, pe catedre rezervate. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS