11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVântu crede că poate învinge legea

Vântu crede că poate învinge legea

Tribunalul Bucureşti critică decizia judecătorului fondului (de la Judecătoria Sectorului 5) de respingere a propunerii de arestare preventivă.
„Din probele administrate până în prezent în această fază a urmăririi penale rezultă suficiente indicii că inculpaţii V.S.O. şi I.I.C. au constrâns partea vătămată G.S. (Ghiţă Sebastian) să adopte o conduită pe care aceasta nu ar fi acceptat-o în lipsa ameninţărilor ce i-au fost adresate şi care i-ar fi adus un prejudiciu patrimonial şi un beneficiu corespunzător, dobândit în mod injust, pentru inculpaţi“.
Faptic, inculpatul Vântu a manipulat în interesul său un litigiu civil în care se solicitase evacuarea SC Realitatea SA din spaţiile aflate în Casa Presei Libere pentru a motiva pretenţiile şi ameninţările adresate lui Ghiţă.

Şantajul, un fenomen acceptat?

Astfel, prin această abordare, susţine tribunalul, practic se atribuie şantajului caracteristica unui fenomen acceptat şi se sugerează societăţii că şantajul, dacă se petrece între parteneri contractuali, nu este plauzibil.
Legiuitorul a lăsat judecătorului dreptul de a aprecia asupra pericolului social.
„În cazul inculpatului V.S.O., pericolul concret pentru ordinea publică s-a accentuat şi nu se află acum doar la nivel de apreciere a comportamentului său viitor. Inculpatul a săvârşit o nouă infracţiune, deşi se află sub rigorile măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, în cauza aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti. A trecut peste consecinţele măsurii, a înfrânt aceste consecinţe şi a revenit în câmpul infracţional. Măsura obligării de a nu părăsi ţara a fost calificată drept suficientă pentru ca inculpatul să se abţină de la repetarea infracţiunilor în acea cauză în care este cercetat. Dar inculpatul, constatând că măsura nu este riguroasă, că nu există nici un pericol să suporte consecinţele încălcării legii, a comis o altă infracţiune. Stăruinţa infracţională sedimentează convingerea că inculpatul nu are consideraţie pentru normele sociale, pentru ordinea socială, ci duce o luptă continuă cu legea pentru că a constatat că poate învinge. Prin atitudinea procesuală, inculpatul încearcă să ofere piste false cu privire raporturile sale cu partea vătămată“, explică Tribunalul Bucureşti.
• mediafax.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII