9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMinoră dispărută de acasă de şase luni

Minoră dispărută de acasă de şase luni

Ţapelea Viorel din comuna Redea, sat Redişoara, a anunţat Poliţia Caracal miercuri, 4 mai, de faptul că fiica sa a plecat de acasă acum şase luni. Ţapelea Mariana Marinela, de 15 ani, a plecat pe 17 noiembrie 2010 şi nu a revenit până în prezent. Poliţia a stabilit din primele cercetări că, pe 17 noiembrie, minora s-a prezentat la Evidenţa Populaţiei din Caracal, de unde a ridicat cartea de identitate şi nu s-a mai întors la domiciliu. Ţapelea Mariana Marinela are 1.60-1.65 metri, constituţie robustă, faţă ovală, ten deschis, ochi căprui, păr blond, iar pe ambele antebraţe are tatuate modele de şarpe. La data dispariţiei, era îmbrăcată cu jeans de culoare neagră, geacă de fâş neagră cu glugă, bluză tricotată roşie şi era încălţată cu ghete din piele de culoare roşie. Poliţiştii fac apel la cetăţenii care pot da relaţii despre aceasta să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la 112.
• Mihai Ianus

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII