10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalScorpioni răniţi în Afganistan

Scorpioni răniţi în Afganistan

Patru militari români din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ din Craiova au fost răniţi în Afganistan duminică dimineaţă, după ce autovehiculul cu care se deplasau a trecut peste o bombă artizanală.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a comunicat că, duminică dimineaţă, în  jurul orei 5.30, un autovehicul blindat MRAP, aflat în misiune cu militari din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab“, pe autostrada A1 în provincia Zabul, Afganistan, a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat.
Deşi cantitatea de explozibil utilizată în atac a fost foarte mare, deflagraţia răsturnând şi avariind vehiculul cu care se deplasau militarii români, aceştia au fost salvaţi de blindajul maşinii.  
În urma exploziei, locotenentul George Olteanu a suferit leziuni în zona spatelui şi la muşchii piciorului stâng, plutonierului major Marius Apostol i-a fost fracturată glezna piciorului stâng, iar caporalul Daniel Riza a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul stâng. Al patrulea militar aflat în vehicul, caporalul Nicolae Barbu, a scăpat cu leziuni superficiale, acesta reluându-şi activitatea în Baza Lagman.
Potrivit unui comunicat emis de MApN, starea celor trei militari răniţi este stabilă, aceştia fiind evacuaţi la Spitalul Militar din Kandahar pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Aproape 600 de „Scorpioni Roşii“ au plecat pentru şase luni în teatrul de operaţiuni din Afganistan la începutul acestui an, militarii din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ înlocuindu-i pe infanteriştii din Batalionul 812 „Şoimii Carpaţilor“ de la Bistriţa. Principalele sarcini ale Scorpionilor Roşii în Afganistan sunt menţinerea libertăţii de mişcare pe autostrada A1, reducerea infiltrării forţelor insurgente pe rutele de acces, dar şi descoperirea şi distrugerea depozitelor de armament şi muniţie ale insurgenţilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS