16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDonaţie de 100.000 de euro pentru Spitalul Judeţean din Severin

Donaţie de 100.000 de euro pentru Spitalul Judeţean din Severin

Fundaţia daneză „Born I Rumaenien“ a donat săptămâna trecută ajutoare sanitare în valoare de 100.000 de euro pentru Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. Donaţia constă în 50 de paturi, mobilier pentru tratament, materiale sanitare, sonde, feşe, şi chiar bandaje, tifon şi mănuşi pentru cadrele medicale.
Unele paturi din spitalul din Severin au fost deja înlocuite cu cele de la danezi, care, deşi nu sunt noi, sunt într-o stare mult mai bună decât cele existente, care nu au mai fost schimbate de mai bine de 20 de ani.
„Fundaţia daneză a fost contactată prin intermediul membrilor clubului Rotary din Severin, căci şi aceştia din urmă ne-au donat, cu puţin timp în urmă, un defibrilator şi un monitor pentru funcţiile vitale. Atunci m-au întrebat dacă primim ajutoare din Danemarca şi eu le-am spus că orice donaţie este binevenită. După ce dumnealor au făcut toate intermedierile, noi, spitalul, am plătit transportul tirului din Copenhaga, care ne-a costat în jur de 2.500 de euro. Dar am adus marfă de 100.000 de euro. La cel mai mare spital din Copenhaga, de unde provin cele 50 de paturi, ei şi le reînnoiesc la maximum trei ani cu altele noi. Nu consider că este o ruşine să aduci paturi aproape noi gratis şi să schimbi paturile noastre şubrede şi vechi de peste 20 de ani. Un astfel de pat adus din Danemarca
ne-ar fi costat aproximativ 1.000 de euro bucata, iar noi le-am primit gratuit. Cum le-am adus, le-am şi instalat în saloane, iar pe cele vechi le-am băgat la subsol“, a declarat managerul privat al unităţii medicale, Claudiu Zară.
Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin are manageriat privat de mai bine de trei luni şi, aşa cum se promitea la început, încep să se vadă schimbările.
Directorul Claudiu Zară a precizat că, pentru anul 2010, au fost plătite toate datoriile către furnizori.
Acesta a mai spus că donaţia de săptămâna trecută din Danemarca nu este ultima, întrucât danezii mai intenţionează să le trimită şi alte materiale sanitare, poate chiar şi aparate importante, însă condiţia este ca transportul să fie suportat de spitalul judeţean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS