Acasă Local Ruxandra Gruia, mutată la chirurgie

Ruxandra Gruia, mutată la chirurgie

Medicii Spitalului de Urgenţă Craiova au precizat că pacienta Ruxandra Gruia, tânăra împuşcată de tatăl său pe 13 aprilie, a fost transferată în Clinica de Chirurgie Toracică a spitalului, starea sa de sănătate fiind stabilă

Comisarul-şef Nelu Gruia, fostul şef al Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul IPJ Dolj, şi-a împuşcat în dimineaţa zilei de 13 aprilie soţia şi fiica, după care şi-a tras trei gloanţe în piept.
Profesoara Angela Carmen Gruia a decedat pe loc, iar fostul poliţist a murit câteva ore mai târziu, pe masa de operaţie a Spitalului de Urgenţă Craiova. Ruxandra Gruia, fiica celor doi, care fusese împuşcată de două ori în spate cu un Glock, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
După operaţie, tânăra a fost internată în Clinica de Terapie Intensivă, iar medicii craioveni s-au declarat rezervaţi în privinţa evoluţiei stării de sănătate a pacientei. Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Craiova au declarat pentru GdS că, în prezent, starea pacientei este stabilă, iar evoluţia stării de sănătate este favorabilă, motiv pentru care s-a hotărât transferarea ei în Clinica de Chirurgie Toracică, unde primeşte tratament specific.
De asemenea, Ruxandra Gruia este consiliată psihologic în prezent, consilierea urmând să continue şi după externare. „Pacienta a fost consiliată psihologic în paralel cu tratamentul de terapie intensivă şi este şi acum, după ce a fost transferată în Clinica de Chirurgie Toracică. Consilierea va continua şi după externare atâta timp cât va fi nevoie“, a declarat medicul Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Craiova.

Audierile continuă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au comunicat că nu l-au audiat încă pe Andrei Gruia, care era în casă atunci când tatăl lui şi-a împuşcat soţia şi fiica. Procurorii doljeni au precizat că ieri au fost audiaţi o parte dintre vecinii familiei Gruia.
Este posibil ca Andrei să nu mai fie audiat, pentru că, deşi tânărul era în casă în momentul incidentului, acesta nu a văzut nimic şi, în plus, nu a auzit nimic, având deficienţe de auz.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version