14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAtacul pistolarilor

Atacul pistolarilor

Şapte persoane au fost rănite duminică seară şi luni dimineaţă, şase dintre ele fiind împuşcate în urma a trei scandaluri petrecute în Dolj şi Mehedinţi

Primul incident a fost înregistrat duminică seară, în jurul orei 18.00, în comuna doljeană Cioroiaşi. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, Marian Radu, de 24 de ani, şi Costel Moandă, de 35 de ani, s-au luat la bătaie în faţa unui bar din localitate. De partea lui Moandă a intervenit poliţistul Cătălin Negreţ, de 32 de ani, agent în cadrul Poliţiei Locale Băileşti, iar de partea lui Radu – fraţii Ionel şi Florel Dumitraşcu, de 37, respectiv 42 de ani. Poliţiştii doljeni au comunicat că, în timpul scandalului, poliţistul l-a tăiat cu o sabie pe Florel Dumitraşcu.
De asemenea, agentul Negreţ a folosit şi un pistol cu bile de cauciuc pe care îl deţine legal, rănindu-l pe Ionel Dumitraşcu. Fraţii Dumitraşcu au fost transportaţi la Spitalul din Băileşti pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar Florel, care a fost rănit grav, a fost transferat la Spitalul de Urgenţă Craiova.
Agentul Negreţ a fost reţinut de poliţişti, acesta fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, port ilegal de armă albă, loviri şi alte violenţe şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. De asemenea, pentru că agentul nu a vrut să îi fie recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, acesta este cercetat şi pentru refuzul de recoltare de probe biologice. Poliţistul urmează să fie prezentat Judecătoriei Băileşti cu propunere de arestare preventivă.

Scandal cu împuşcături şi în Drobeta Turnu Severin

Tot duminică seară, în Drobeta Turnu Severin, un student de 19 ani a tras mai multe focuri de armă şi a rănit trei persoane care i-au distrus maşina pe care o conducea pe o stradă din municipiu.
Potrivit polițiștilor mehedinţeni, duminică seară, în jurul orei 22.00, tânărul şofer conducea un autoturism pe strada Calomfirescu din Drobeta Turnu Severin. La intersecţia cu strada Mihai Eminescu, un bărbat în stare de ebrietate, care încerca să traverseze strada, s-a enervat pe şofer şi a început să dea cu picioarele în maşina acestuia. În timp ce agresorul îşi vărsa nervii pe maşina tânărului, dintr-un bar din apropiere a ieşit şi fratele acestuia, însoţit de un amic, care au sărit în ajutorul primului. „Dintr-o dată mi-a apărut un bărbat în faţa maşinii şi a început să mă înjure şi să mă ameninţe. M-am dat jos să îi spun să mă lase în pace, iar atunci au mai ieşit încă doi din bar şi toţi au început să sară cu picioarele pe maşina mea“, a povestit şoferul. Pentru a scăpa de cei trei, șoferul a scos un pistol cu bile, pe care îl deţine legal, şi a tras către atacatori, rănindu-i. Cei trei bărbaţi au fost transportaţi la spitalul din Drobeta Turnu Severin, unde medicii au stabilit că au fost împuşcaţi în piept şi abdomen, însă leziunile nu le pun viaţa în pericol. Poliţiştii au precizat că în acest caz se fac cercetări pentru comiterea infracţiunilor de distrugere şi uz de armă neletală fără drept.

Împuşcaţi după o altercaţie în trafic

Alt scandal în care s-a folosit un pistol cu gloanţe de cauciuc s-a petrecut ieri-dimineaţă, în jurul orei 5.30, pe o stradă din Băileşti. Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că, în urma cercetărilor, s-a stabilit că Marcel Stăncurel, de 24 de ani, în timp ce conducea un Peugeot în care se afla şi Ionuţ Becea, de 25 de ani, din Băileşti, s-a întâlnit în trafic cu Cătălin Benţaru, de 23 de ani, care se afla la volanul unui Opel. Cei doi şoferi au oprit şi au coborât să vorbească, iar în scurt timp s-au luat la ceartă. După ce şi-au împărţit câteva înjurături, Benţaru şi Cătălin Ciobanu, de 17 ani, pasager în Opel, au scos două răngi din maşină şi au început să lovească Peugeotul lui Stăncurel, spărgându-i geamul portierei stânga faţă şi rupându-i o oglindă.
Stăncurel a fost şi el bătut, iar pentru a scăpa a scos un pistol cu bile de cauciuc pe care îl deţine în mod legal şi a tras un foc în aer şi trei către agresori. În urma incidentului, Cătălin Benţaru şi Cătălin Ciobanu au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul din Băileşti, după care, în jurul orei 8.30, au fost transferaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova. Medicii craioveni au precizat că Benţaru avea o plagă împuşcată care a fost curăţată şi pansată, după care pacientul a fost externat. Ciobanu a fost rănit grav, acesta fiind supus unei intervenţii chirurgicale pentru a i se extrage bila de cauciuc.
Tot la Spitalul de Urgenţă Craiova a ajuns şi Marcel Stăncurel, care fusese rănit la cap şi la o mână. După ce a primit îngrijiri medicale, tânărul a fost însoţit de poliţişti la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, unde a depus plângere împotriva celor doi tineri care l-au bătut. Plângerea a fost înregistrată ieri după-amiază, iar poliţiştii şi procurorul de caz efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII