22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞase gloanţe în plin

Şase gloanţe în plin

http:http://www.youtube.com/watch?v=qJtrfjfeZL0
http:http://www.youtube.com/watch?v=gm96_6RC6g0

Poliţistul şi-a ucis soţia dintr-un singur foc, a tras de două ori în fiica sa, apoi s-a împuşcat în piept de trei ori

Procurorii şi poliţiştii doljeni au continuat ieri ancheta în cazul fostului şef al Biroului Arme, Explozibili, Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Nelu Gruia, de 55 de ani, în ultima vreme director al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescari Sportivi din Dolj. Reamintim că, miercuri dimineaţă, acesta şi-a împuşcat fosta soţie – Angela Carmen Gruia, de 51 de ani, şi fiica – Alexandra Gruia, de 24 de ani, apoi s-a sinucis.
Masacrul s-a produs în casa familiei Gruia din strada Preciziei, situată la limita dintre municipiul Craiova şi comuna Cârcea. Femeia a murit pe loc, ucigaşul ei a mai trăit câteva ore, în schimb fiica lor a fost salvată de medici.

„Au fost trase şase focuri, care şi-au atins ţinta“

Medicii legişti craioveni au făcut ieri necropsia lui Nelu Gruia şi a fostei sale soţii, Angela Carmen Gruia. Totodată, au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj constatarea medico-legală a rănilor Alexandrei Gruia.
„În cazul lui Gruia Nelu, constatările preliminare ale medicilor legişti în urma necropsiei indică faptul că moartea a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, urmare a plăgilor toracice produse prin împuşcare. Aceleaşi constatări preliminare şi în ce o priveşte pe Gruia Angela Carmen, moartea datorându-se tot hemoragiei interne şi externe, urmare a unei plăgi împuşcate toracice. În ce o priveşte pe Gruia Alexandra, aceasta prezintă leziuni de violenţă produse prin împuşcare“, a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Claudiu Dinculescu.
Nu s-a făcut încă o expertiză balistică în acest caz, dar situaţia pare destul de clară pentru anchetatori. Fostul poliţist nu şi-a ratat ţintele, toate cele şase gloanţe pe care le-a tras (din cele 19 pe care le avea în încărcător pistolul său Glock) nimerind în plin.
„Au fost trase şase focuri, care şi-au atins ţinta. S-a constatat la Gruia Nelu că au fost trase trei focuri de armă, existând trei orificii de intrare, la fată – Gruia Alexandra – au fost două focuri, iar la Gruia Angela-Carmen – un singur foc în zona inimii. Acestea sunt datele pe care le avem până acum“, a explicat prim-procurorul Dinculescu.

„Fata a întrebat de mama ei în mod insistent“

Până aseară fuseseră audiaţi de către anchetatori doar cei care au sesizat organele de poliţie şi Serviciul SMURD. Martorii-cheie – fiica familiei Gruia, grav rănită, dar şi fratele acesteia, surdo-mut, aflat în casă în momentul tragicului eveniment – nu au fost încă audiaţi.
„Fiul familiei Gruia va fi audiat probabil săptămâna viitoare. Fata nu a putut fi audiată încă, din cauza stării pe care o are“, a menţionat prim-procurorul Parchetului doljean.
Alexandra Gruia este în continuare internată în Spitalul de Urgenţă Craiova, unde se află sub supravegherea atentă a medicilor din Clinica de Anestezie Terapie Intensivă. „Este conştientă, cooperantă, stabilă respirator şi hemodinamic, dar rămâne în stare gravă şi nu ne putem pronunţa asupra prognosticului ei mai îndepărtat. Este monitorizată şi supravegheată atent. A întrebat de mama ei în mod insistent“, a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Craiova.
Alexandra Gruia a fost împuşcată miercuri de două ori în spate de tatăl său, ambele gloanţe perforându-i plămânul stâng. Transportată la spital, tânăra a fost operată de urgenţă. Intervenţia a durat aproape patru ore, după care a fost internată în Clinica de Terapie Intensivă.

Crimă cu premeditare

Deşi cercetările sunt abia la început, anchetatorii au deja date pentru a-şi forma o opinie asupra cronologiei celor petrecute în casa de pe strada Preciziei. Se pare că Nelu Gruia îşi premeditase fapta. Potrivit unor informaţii neconfirmate încă oficial, el ar fi pus recent la vânzare, printr-un magazin specializat, trei arme de foc pe care le deţinea legal. Luni, el ar fi revenit pentru a-şi recupera pistolul Glock cu care şi-a împuşcat soţia şi fiica.
Şi scrisoarea pe care fostul poliţist a lăsat-o sprijină varianta premeditării. „E clar că scrisoarea nu a fost scrisă în pripă, ci a fost concepută cu ceva vreme înaintea evenimentului. Nu poate fi considerată drept un bilet de adio al unui sinucigaş, ci mai degrabă ca un soi de testament, în care Nelu Gruia nu-şi învinovăţea familia, ci doar menţiona că are anumite diferende cu soţia şi fiica şi lăsa să se înţeleagă că se va întâmpla ceva cu membrii familiei“, a declarat prim-procurorul Claudiu Dinculescu.

Ultima ceartă

Având aceste date, poliţiştii şi procurorii bănuiesc că miercuri dimineaţă ar fi avut loc o nouă ceartă între Nelu Gruia şi fosta sa soţie, profesoara Angela Carmen Gruia, căreia i-ar fi luat partea şi fiica celor doi, Alexandra. Acesta ar fi fost momentul care l-a împins pe directorul AJVPS Dolj să-şi pună în practică planul. Şi-a luat pistolul, l-a îndreptat către soţia sa şi a tras. Un singur foc a fost de ajuns. Glonţul i-a pătruns femeii prin claviculă, urmând o traiectorie descendentă, a nimerit inima şi i-a ieşit din corp prin partea de jos a spatelui. Angela Carmen Gruia a murit pe loc.
Anchetatorii bănuiesc că în acel moment Alexandra Gruia a încercat să fugă. Dar tatăl său a îndreptat către ea pistolul şi a tras. De două ori. Ambele gloanţe au nimerit-o în spate, perforându-i plămânul. Fata a avut însă puterea să ajungă în stradă şi să ceară ajutor. Între timp, Nelu Gruia şi-a îndreptat pistolul către piept şi a apucat să tragă trei focuri, înainte ca arma să-i cadă din mână. Nici unul dintre gloanţe n-a nimerit inima, dar rănile au fost atât de grave, încât bărbatul a decedat la spital, câteva ore mai târziu.

Declaraţia de avere

Conform ultimei sale declaraţii de avere, pe care a dat-o pe 6 august 2008, în calitate de şef al Biroului Arme, Explozibili, Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, comisarul-şef Nelu Gruia deţinea în proprietate un teren extravilan de 9.600 mp, dobândit în 2005 şi localizat în Şimnicu de Jos, lângă Craiova, şi casa de 160 mp construită în anul 2006 în strada Preciziei nr. 4G din Craiova, acolo unde şi-a găsit şi sfârşitul.
La capitolul datorii menţionase un autoturism de 14.700 de euro luat în leasing în 2006 şi pentru care scadenţa era în 2010, dar şi un credit la BCR, în cuantum de 8.000 de dolari, contractat în 2001 şi scadent în 2009.
Veniturile familiei însumau salariul său de poliţist, cu o valoare anuală de 58.450 de lei, plus salariul de profesoară al soţiei, în cuantum de 17.680 de lei anual. Ofiţerul declara totodată pe proprie răspundere că nu are conturi sau depozite bancare care să depăşească 5.000 de euro.
Nelu Gruia s-a pensionat din poliţie în martie 2009

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII