8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăria a mutat platforma de gunoi

Primăria a mutat platforma de gunoi

Primăria Craiova a decis să lase un cvartal de blocuri fără platformă de gunoi. Este vorba de opt blocuri situate în vecinătatea instituţiei administraţiei locale, cuprinse între aleea Aman şi aleea Teatrului. Decizia a fost luată ca urmare a solicitărilor venite din partea Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud -Vest Oltenia, care şi-a mutat de curând sediul aici. Proprietarii, în schimb, nici nu au fost întrebaţi. „Cei care locuiesc în aceste blocuri nu au solicitat niciodată mutarea platformei de gunoi. Oamenii nici nu ştiu. Primăria a decis această schimbare, ca urmare a presiunilor venite de la Agenţie. De când sunt aceste blocuri, platforma a fost aici“, a spus administratoarea Asociaţiei nr. 156 Lumea Copiilor, Aurica Trancă. În schimb, reprezentanţii primăriei o dau la întors: „S-a decis mutarea platformei de gunoi din zona Aleii Teatrului deoarece s-au primit sesizări legate de faptul ca era amplasată foarte aproape de blocurile din zonă şi de sediul ADR SV Oltenia“, a precizat Carmen Licu, purtătorul de cuvât al Primăriei Craiova. Platforma urmează să fie amplasată în apropierea blocurilor situate pe strada Romul, în parcarea din imediata apropiere a primăriei. Blocurile de aici, în schimb, nu au nevoie de o ghenă de gunoi, deoarece sunt turn şi au tobogan pentru colectarea resturilor menajere. „Nu văd de ce să aducă ghenele de gunoi în parcarea de lângă blocul nostru. Dacă se ia o decizie, noi, cetăţenii, chiar nu avem nici un cuvânt de spus?“, s-a întrebat Ion Ionaşcu, proprietar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII