Acasă Local Răniţi în accident de motocicletă

Răniţi în accident de motocicletă

Doi tineri au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova, sâmbătă, după ce motocicleta cu care se deplasau pe bulevardul 1 Mai din municipiu a lovit scuarul şi s-a răsturnat. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj, sâmbătă, în jurul orei 12.30, Claudiu Nină, de 18 ani, care conducea o motocicletă pe bulevardul 1 Mai, a pierdut controlul direcţiei, a lovit scuarul care separă sensurile de circulaţie şi s-a răsturnat. În urma accidentului, atât Nină, cât şi Gabriel Ştefănescu, de 19 ani, pasager pe motocicletă, au fost răniţi şi transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova. Medicii au constatat că Claudiu Nină şi-a fracturat un picior, iar Ştefănescu a suferit leziuni uşoare.
Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs din cauza neatenţiei în conducere a lui Nină, dar şi că tânărul nu avea permis de conducere pentru categoria A. De asemenea, oamenii legii au constatat că motocicleta condusă de tânăr nu era înmatriculată.
Reprezentanţii IPJ Dolj au mai precizat că tânărul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea cu permis necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version