17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPăpuşi de colecţie în Casa Băniei

Păpuşi de colecţie în Casa Băniei

Expoziţia de păpuşi din cadrul Casei Băniei, inaugurată o dată cu noua clădire, este „o exprimare a istoriei păpuşilor“, după cum afirmă Cornel Bălosu, şeful Secţiei de etnografie a Muzeului Olteniei.
Plecând de la  ideea Asociaţiei GAG din 2007 şi cu sprijinul necontenit al Muzeului Olteniei, zeci de păpuşi ale teatrelor şi ale artiştilor independenţi din ţară şi din afară şi-au găsit locul în Craiova, într-un minimuzeu original. Grupul păpuşilor de colecţie se adresează tuturor gusturilor: „Am încercat să reprezentăm fiecare gen de păpuşi. Nu le-am pus în vitrine pentru că am vrut să creăm contextul teatral, în funcţie de cum şi-l imaginează fiecare“, a mărturisit Adriana Teodorescu, membru fondator al Asociaţiei GAG. Găsim, în colecţie, foarte multe creaţii ale lui Eustaţiu Gregorian, artist plastic remarcabil, cu peste 300 de spectacole la activ. Majoritatea păpuşilor, vechi de peste 50 de ani, au fost readuse la viaţă de Norica Preduţ, care le-a recondiţionat şi reconstituit. Însă, admite Adriana Teodorescu, „degeaba le-am fi recondiţionat dacă nu aveam unde să le punem“. De marţi şi până duminică, iubitorii de păpuşi şi de frumos pot admira, în intervalul orar 9.00-17.00, „aceste opere de artă, creaţii unice“, după cum le numeşte Adriana Teodorescu. Pentru 1,9 lei şi 3,7 lei, copiii, respectiv adulţii pot să redescopere inocenţa jocului cu prietenii care, deşi nu vorbesc, transmit atât de multe.

• Anca Ungurenuş

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU