Colegiul Naţional „Carol I“ dăinuie mândru în familia marilor licee din ţară
Şcoala Centrală s-a „născut“ pe 20 mai 1826. Era o clădire mică şi cu puţini elevi. La numai trei ani după ce începe construirea propriu-zisă, în 1838, instituţia e lovită de un cutremur, iar stâlpii îi sunt dărâmaţi. Anul 1842 o găseşte însă refăcută, cu mobilier nou şi un turn cu ceas, lucru neobişnuit în peisajul şcolilor vremii. După anul revoluţionar, clădirea devine spital, cazarmă şi bucătărie, iar cursurile nu se mai ţin din pricina lipsei dascălilor. Gheorghe Marin Fontanin, ilustru profesor, se zbate ca să o redeschidă şi, cu eforturi considerabile, reuşeşte. Mai mult, gimnaziului îi e adăugat un internat, iar în 1860 devine unul dintre cele mai prestigioase licee.
Până în 1874, când Titu Maiorescu, „ministru al instrucţiunii publice“, prima programă oficială de învăţătură, dascălii îşi fac singuri planurile de studiu. „Limba română e «contopită» cu limba latină, în aceeaşi oră de curs predându-se gramatica ambelor limbi; la rândul său, geografia e socotită ca obiect auxiliar al istoriei“. Regulamentul prevede, la paragrafele 176-177, că „gradurile meritului elevilor vor fi însemnate cu numerele 1, 2, 3 şi 4“, cei cu nota 4 fiind declaraţi repetenţi. Dedicarea elevilor nu rămâne nerăsplătită; atunci exista şi nota „E“, ai căror posesori se numeau, mândri, „eminentişti“.
Ei „nu vin la şcoală numai ca să fie profesorul doică“
Notarea o fac numele mari ale vremii. Dufour predă franceza nouă ore pe săptămână, la fel cum D. Serghiad predă gramatica românească, iar C. Lecca îi învaţă pe copii caligrafie preţ de 12 ore la fiecare şapte zile. Manualele sunt recomandate de „Eforia Şcoalelor, ce caută ca fiecare şcolar să aibă cartea necesară“: elevii fără cărţi „îşi pierdeau vremea în zadar“, că ei „nu vin la şcoală numai ca să fie profesorul doică“, ci trebuie să înveţe.
Biblioteca e atent îngrijită. Pe rafturi încă găsim operele care, cu mai mult de un secol în urmă, îşi făceau loc timide unele lângă altele. „Biblioteca liceului din Craiova figurează printre cele mai de seamă instituţii de acest fel din ţară, în această perioadă“ şi e cea mai mare după aceea de la „Sf. Sava“ din Bucureşti. În 1889, Mihail Strajan, omul „cel mai de carte şi mai plin de învăţătură din Craiova de odinioară“, contribuie semnificativ la realizarea primului catalog sistematic al bibliotecii. Acelaşi Strajan vrea să sporească numărul volumelor prin ajutoare materiale din partea părinţilor şi cere sprijinirea „culturii minţii şi inimii tineretului şcolar“. Azi, biblioteca instituţiei îi poartă numele.
Investiţii pentru viitor
Odată cu trecerea în secolul XX, se investeşte din ce în ce mai mult în Liceul „Carol I“ – căci acesta îi e numele începând cu anul 1885. Însă, al Doilea Război Mondial vine să transforme clădirea nou-nouţă într-un spital. Una peste alta, liceul îşi revine din nou.
Împrumutul la Banca Naţională aduce un stadion, bazinul de înot „Delfinul“, dar şi un cinematograf unde peliculele erau difuzate de joia până duminica.
În 1977, Colegiul Naţional „Carol I“ este afectat de cutremur şi autorităţile vor să îl închidă. Însă, prin intervenţia lui Nicolae Ceauşescu, reuşeşte să dăinuie fiind la fel de prestigios.
Astăzi, liceul pregăteşte generaţii de elevi la fel de dedicaţi ca în trecut.
„Cine sunt aceşti olimpici? Copii-minune? Excepţii? Nici una, nici alta. Ei sunt elevii de lângă voi, care «ard» la temperatura timpului în care trăim: învăţând, învăţând şi iar învăţând“.
Absolvenţi renumiţi ai CN „Carol I“
– Theodor Aman, pictor şi grafician, întemeietor al primelor şcoli româneşti de arte frumoase din Iaşi şi Bucureşti.
– Adrian Păunescu, important poet, publicist, textier şi om politic, fondator al Cenaclului „Flacăra“.
– Amza Pellea, important actor de teatru şi film.
– Tudor Gheorghe, cântăreţ, compozitor şi actor.
– Jean Negulesco, pictor, regizor, scenarist şi producător de film.
– Gheorghe Chiţu, om politic şi publicist român, primar al Craiovei între anii 1862-1864.
– Alexandru Macedonski, poet și prozator, publicist, dramaturg, șef de cenaclu literar.
– Eugen Ionesco, scriitor de limbă franceză, promotor al teatrului absurdului, membru al Academiei Franceze.
– Traian Demetrescu, poet presimbolist, cunoscut şi sub pseudonimul literar Tradem.
– Gheorghe Tătărăscu, prim-ministru al României în perioadele 1934-1937 şi 1939-1940.
– Gib I. Mihăescu, prozator, romancier și dramaturg interbelic.
