11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCăldura craiovenilor, condiţionată

Căldura craiovenilor, condiţionată

Furnizorul de căldură, Regia Autonomă de Termoficare (RATf), le solicită din nou craiovenilor să încheie convenţii individuale pentru furnizarea căldurii. Asta, după ce a mai avut încercări eşuate de punere în aplicare a reglementărilor Ordinului ANRSC nr. 483/2008, prevederi consfinţite chiar printr-o hotărâre a Consiliului Local Craiova.
De această dată, Termoficarea este obligată de Complexul Energetic (CE) Craiova, deoarece Regia are datorii către furnizorul de energie termică în valoare de 40 de milioane de euro, iar în 2011 plăteşte contravaloarea facturilor din iarna 2009-2010.
Prin urmare, cele două au gândit un program de măsuri prin care să-i convingă pe cetăţenii Băniei să încheie convenţii individuale pentru furnizarea energiei termice.
„Deoarece plăţile merg foarte prost, am gândit un program împreună cu Termoficarea. Se poartă discuţii cu asociaţiile, pentru că tot acest lanţ producător – beneficiar trebuie să fie responsabil, pentru a pune în aplicare ordinul ANRSC. Este firesc să se încheie aceste contracte individuale, ca şi în cazul celorlalţi operatori de servicii. Regia are un termen, până la începutul viitorului sezon rece, să-şi convingă abonaţii să-şi dea consimţământul pentru perfectarea acestor convenţii individuale“, a declarat unul dintre reprezentanţii CE Craiova.
În caz contrar, Termoficarea riscă rezilierea contractului de furnizare a energiei termice sau, dacă acesta se va derula în continuare, o parte a populaţiei riscă să rămână în frig până la plata tuturor datoriilor.

Factură pe scară

Pentru stingerea datoriilor către CE şi recuperarea debitelor de la populaţie, Termoficarea a încercat de-a lungul timpului tot felul de metode, cum ar fi acţionarea în instanţă a asociaţiilor de proprietari sau angajarea unor „recuperatori“ gen SC Urban, şi chiar a mizat pe facturarea individuală. Cu toate acestea, furnizorul de căldură al oraşului s-a afundat în datorii.
La rândul ei, o parte a populaţiei sărăcite nu a mai putut onora plata facturilor. Prin urmare, RATf a gândit un program de măsuri. Începând cu luna februarie, a demarat discuţiile cu asociaţiile, fiind secondată de CE Craiova.
„Un reprezentant al nostru, un delegat al CE şi reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari se întâlnesc pentru a ne pune de comun acord asupra termenilor de încheiere a convenţiilor individuale. Până în luna octombrie, trebuie să perfectăm contractul-cadru de furnizare a energiei termice cu asociaţiile, iar cu proprietarii – convenţiile de facturare individuală. Pentru început, trebuie să facem inventarierea tuturor instalaţiilor din blocuri“, a spus reprezentantul RATf, Nicolae Degeratu. Dacă toţi aceşti paşi vor fi parcurşi, Termoficarea va renunţa pentru început la factura pe asociaţie, folosită în prezent, şi va factura consumul de căldură şi apă caldă pe fiecare scară de bloc unde este instalat gigacalorimetru.Administratoarea Asociaţiei nr. 11 din Brazda lui Novac, a participat la o astfel de întâlnire. „Ne-au spus să facem pe fiecare scară tabele cu proprietarii, ca aceştia să-şi dea consimţământul pentru încheierea  contractelor individuale, urmând să se stabilească şi modul de plată. Zilele acestea, cei de la Termoficare vor face inventarul instalaţiilor“, a spus Floarea Teică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII