Acasă Bani & Afaceri Scurte ştiri

Scurte ştiri

Firmele ar putea reeşalona datoriile pe cinci ani

Firmele ar putea reeşalona datoriile către stat pe cinci ani, au declarat ieri oficialii ANAF. Potrivit acestora, firmele ar putea beneficia de respectiva facilitate în baza unor garanţii, iar datoriile mici pot fi reeşalonate fără garanţii. În prezent, firmele pot amâna pe şase luni plata datoriilor acumulate după 30 septembrie 2008, pe fondul crizei financiare, dacă anterior şi-au achitat obligaţiile la timp.

Ce afaceri poţi demara cu 5.000 de euro

Incont.ro face un inventar al afacerilor care pot fi pornite cu numai 5.000 de euro. Iată câteva dintre sugestiile specialiştilor. Agenţie de web design şi creaţie publicitară – 2.000 de euro. Spălătorie ecologică – 2.000 de euro. Firmă de curăţare a clădirilor – 4.000 de euro; franciza costă 2.000 de euro, kitul de start – 1.300 de euro, iar uneltele şi utilajele – între 400 şi 700 de euro. Afterschool – 5.000 de euro; spaţiul este esenţial pentru această afacere.

BVB propune impozite anuale pe bursă

BVB propune guvernului şi parlamentului impozitarea anuală a câştigurilor pe piaţa de capital, faţă de cadenţa trimestrială din prezent. Oficialii BVB argumentează că în acest mod veniturile la buget vor fi mai mari decât acum. Începând de la jumătatea lui 2010, impozitele pe piaţa de capital trebuie plătite trimestrial, iar până atunci erau plătite anual. Impozitul este de 16%, indiferent de perioada de deţinere a titlurilor în portofoliu.

România a absorbit doar 10% din fondurile UE

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Bogdan Drăgoi, a declarat ieri că România a absorbit până la sfârşitul anului trecut 1,9 miliarde de euro din fondurile europene, din cele 20 de miliarde de euro puse la dispoziţia României de Uniunea Europeană. „În prezent, ne aflăm la jumătatea perioadei (2007-2013-n.r.), la care se adaugă încă doi ani pentru facturi. Termenul-limită pentru absorbţia celor 20 de miliarde de euro de la Comisia Europeană, neluând în calcul fondurile din agricultură, este 31 decembrie 2015“, a menţionat Drăgoi.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version