Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

Tot mai mulţi bolnavi de inimă
Numărul de internări de pacienţi cu probleme cardiovasculare a crescut semnificativ în prima parte a anului. „Pentru luna ianuarie am avut contract cu Casa pentru 260 de bolnavi. S-au internat însă 396, cu aproximativ 50% mai mult faţă de acum un an“, a declarat prof. univ. dr. Dan-Dominic Ionescu, directorul medical al Centrului de Cardiologie Craiova. Acesta a explicat că situaţia este urmarea directă a impactului pe care l-au avut măsurile de natură financiar impuse în anul 2010.  „Nu ştim exact ce va fi în luna februarie, dar deja suntem supraaglomeraţi. Cred că am depăşit şi pe februarie numărul de anul trecut“, a adăugat prof. univ. dr. Dan-Dominic Ionescu.
• Andreea Horcone

Ansamblul „Maria Tănase“, premiat la Agrigento – Italia
Ansamblul Folcloric „Maria Tănase“ s-a întors acasă cu două trofee de la cea de-a 56 ediţie a Festivalului Internaţional „Migdalul în floare“ de la Agrigento, Italia, desfăşurat în perioada 5-16 februarie. Soliştii ansamblului prezenţi la festival, Petrică Mîţu Stoian, Constantin Enceanu, Marius Mărgineanu, Liliana Popa, au fost distinşi cu premiul I pentru muzică, iar cele şapte perechi de dansatori au primit din partea juriului premiul II pentru costume şi dans. La această manifestare, artiştii craioveni au concurat cu reprezentanţi din alte 14 ţări.
• Mirela Marinescu

Sute de chiulangii au pierdut banii de liceu
Cu toate că pot primi sprijin financiar de 180 de lei pe lună pentru a merge la şcoală zi de zi, elevii preferă să-şi piardă vremea. Întrucât au reuşit să acumuleze deja zece absenţe nemotivate, începând de luna aceasta, sute de elevi au pierdut dreptul de a mai primi banii respectivi.  „La începutul acestui an şcolar, numărul beneficiarilor de sprijin financiar prin programul social «Bani de liceu» era de 5.868. Până pe 4 ianuarie 2011, 263 dintre ei au pierdut însă acest drept din cauza numărului mare de absenţe“, a declarat Alexandru Gîdăr, inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.
• Andreea Horcone

45.000 de lei pentru trei şcoli din Dolj

Trei dintre cele 100 de şcoli care vor beneficia anul acesta de sprijin financiar în cadrul proiectului „Parteneriat pentru educaţie! Granturi pentru şcoli în dificultate!“, finanţat de Fundaţia Soros România, sunt din Dolj. „Acestea sunt Şcoala Specială «Sfântul Mina», Centrul Şcolar «Beethoven», ambele din Craiova, şi Şcoala cu clasele I-VIII Leşile. Coordonatorii de proiect au fost informaţi că, în două săptămâni, vor primi contractele de finanţare“, a declarat Diana Brătucu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Valoarea unui grant este de 15.000 de lei (inclusiv TVA), bani care vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de materiale didactice, consumabile şi echipamente electronice.
• Andreea Horcone

Exit mobile version