14 C
Craiova
sâmbătă, 30 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalTragedie în mină

Tragedie în mină

Cinci angajaţi ai Companiei Naţionale a Huilei au murit sâmbătă, în urma unei explozii în subsolul Minei Uricani. Autorităţile au demarat o anchetă, iar accesul în zona respectivă din mină va fi blocat până la elucidarea cauzelor exploziei.

O explozie s-a produs sâmbătă după-amiază în subteranul Minei Uricani, în urma căreia cinci persoane – un inginer şi patru electricieni – şi-au pierdut viaţa. Echipa de lucrători efectuase cu puţin timp înainte de explozie revizia tehnică la o staţie de transformare din subteran. Echipele de salvare au reuşit în cursul nopţii să-i scoată la suprafaţă pe lucrătorii decedaţi. În cursul operaţiunii, în subteranul minei s-a mai produs o explozie, însă nici unul dintre salvatori nu a avut de suferit. Directorul Companiei Naţionale a Huilei (CNH), Constantin Jujan, a declarat că este posibil ca lucrătorii care şi-au pierdut viaţa în subteranul Minei Uricani în urma exploziei să nu fi respectat toate procedurile de intervenţie. „Vom vedea. Dacă se respectau toate procedurile, poate nu se ajungea la acest eveniment“, a declarat Jujan.
El a adăugat că lucrătorii – patru electricieni şi un inginer – efectuaseră o lucrare de întreţinere pe care au raportat-o drept încheiată, însă după câteva minute a avut loc explozia. Directorul CNH a precizat însă că nu se cunoaşte cauza producerii exploziei care a dus la moartea acestora şi că o comisie de anchetă formată din reprezentanţi ai Parchetului şi ai Inspecţiei Muncii va cerceta acest caz. În plus, el a adăugat că până la elucidarea cauzelor exploziei accesul în zona respectivă va fi blocat.

Ajutoare pentru familiile victimelor

Şefa Serviciului de Securitate şi Sănătate în Muncă Petroşani, din cadrul ITM Hunedoara, Ileana Bodea, a declarat că, din datele pe care anchetatorii le-au strâns, reiese că lucrătorii care au murit sâmbătă la Mina Uricani erau echipaţi corespunzător. Aceasta a precizat că au fost ridicate mai multe documente de la mină şi că astăzi vor fi audiaţi membrii echipei de salvare care au intrat în subteran după cei decedaţi. „Încă nu putem să ne pronunţăm, din cauza celei de-a doua replici (explozii – n.r.). Pentru a se intra în continuare trebuie să se ia toate măsurile ca să nu se mai piardă nici o viaţă. În condiţiile în care toţi experţii spun că nu mai e pericol, vom intra. Noi am demarat cercetarea, am ridicat toate documentele care pot avea o legătură cu evenimentul petrecut. Din permisul pe care l-am văzut, reiese că au fost echipaţi corespunzător“, a declarat Bodea. Ea a mai spus că salvatorii vor fi audiaţi astăzi.
Ministrul muncii, Ioan Botiş, prezent la faţa locului, a anunţat că guvernul va oferi două pachete de ajutor pentru familiile minerilor morţi în urma exploziei de la Mina Uricani, un pachet de ajutoare de urgenţă şi un pachet individualizat, acesta urmând să fie gândit în funcţie de nevoile fiecărei familii. Ioan Botiş a mai anunţat că văduvele minerilor care şi-au pierdut viaţa în explozia de la Mina Uricani vor fi angajate la Compania Naţională a Huilei, potrivit contractului colectiv de muncă. La rândul său, ministrul economiei, Ion Ariton, a declarat că joi va avea loc a întâlnire la care vor participa ministrul muncii, Ioan Botiş, şi ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, în cadrul căreia se va lua o decizie cu privire la restructurarea minelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII