16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalComercianţii de butelii ne pot arunca în aer oricând

Comercianţii de butelii ne pot arunca în aer oricând

86 la sută dintre operatorii verificaţi comercializează GPL pentru maşini sau pentru aragaz care pun viaţa consumatorilor în pericol. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dat amenzi de aproape 900.000 de lei şi s-au retras de la vânzare 16.600 de butelii.

În ciuda numeroaselor amenzi primite de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi a verificărilor Consiliului Concurenţei referitoare la posibile înţelegeri în privinţa preţurilor, comercianţii de butelii, fie că sunt destinate consumului la aragaz, fie că sunt montate pe autoturisme, continuă să-şi bată joc de clienţii lor, punându-le adesea viaţa în pericol.
Spre exemplu, în urma controalelor efectuate de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor la începutul acestui an, 85,54% dintre operatorii economici au fost amendaţi sau numai avertizaţi pentru constatarea deficienţelor, retrăgându-se de pe piaţă 16.589 de butelii. Aproape jumătate dintre acestea erau fisurate, uzate, deformate sau aveau pete de coroziune, crestături sau rizuri care ar fi pus viaţa consumatorilor în pericol. Restul prezentau abateri de informare-etichetare şi au fost oprite temporar de la comercializare, până la intrarea în legalitate.
Dintre cei 466 de operatori controlaţi, la 394 s-au constatat abateri, 231 fiind amendaţi contravenţional cu suma de 889.600 de lei şi 163 au primit avertismente.

GPL pentru maşini în buteliile de aragaz

Abateri grave privind siguranţa buteliilor puse pe piaţă au fost constatate la 18% din operatorii economici controlaţi. Produsele care prezentau abateri privind personalizarea şi inscripţionarea buteliilor cu date tehnice (conform PT C 3-2003) au fost retrase de la comercializare. Altă abatere gravă a fost constatată la 8,792% din operatorii economici controlaţi, care nu respectau prevederile legale privind umplerea buteliilor astfel încât produsele să nu pună în pericol viaţa sau sănătatea consumatorilor. S-au constatat lipsa etichetei de control care trebuie să fie nedetaşabilă, rezistentă în timp şi care trebuie să indice data umplerii, staţia şi echipa care a făcut umplerea, nesigilarea corespunzătoare a robinetului după montarea piuliţei de siguranţă şi lipsa capacelor de protecţie la buteliile care nu au gardă de protecţie.
„Comisarii ANPC au mai depistat existenţa la comercializare a buteliilor a căror umplere este interzisă din cauza defectelor care ar putea pune în pericol consumatorii: deformări permanente, crestături sau rizuri, fisuri, defecte produse prin coroziune (ciupituri izolate, fisuri), uzura filetului piesei de gât pentru capacul de protecţie, pelicula de vopsea deteriorată, depăşirea scadenţei de verificare tehnică periodică“, a anunţat vineri Autoritatea, precizând că un operator economic din judeţul Timiş comercializa „GPL tip Autogaz“, folosit pentru autoturisme, în butelii GPL tip aragaz.

Nu le repară şi nu le casează. Le vând defecte

Unii comercianţi (2,6% dintre operatorii controlaţi) înţeleg să facă „economii“ nereparând buteliile de aragaz, aşa cum sunt obligaţi astfel încât produsul reintrodus în circuit să fie sigur (neînlocuirea ventilului sau a supapei cu bilă cu piese noi care să aibă marcaj CE, protecţia anticorozivă a buteliei nerefăcută), iar alţii nu le casează, preferând să le vândă, deşi sunt extrem de periculoase. „2,8% dintre operatorii economici controlaţi nu respectau prevederile legale privind scoaterea obligatorie din uz şi casarea buteliilor“, a comunicat vineri ANPC.

Sfaturi pentru consumatori

* Distribuirea buteliilor tip aragaz se face de operatori economici autorizaţi. Operatorul autorizat este obligat să dea utilizatorilor, pentru fiecare butelie, instrucţiunile privind montarea şi utilizarea produsului;
* La fiecare nouă montare a buteliei se va utiliza o garnitură nouă de etanşare între robinetul buteliei şi regulatorul de presiune. Operatorul de transport sau utilizatorul o va monta obligatoriu în locul celei vechi;
* Pentru limitarea presiunii GPL care ajunge la aparatul consumator, butelia va fi prevăzută cu regulator de presiune ori supapă cu bilă şi arc;
* La distribuirea buteliilor către utilizatorii casnici se recomandă ca operatorul de transport să instaleze butelia la locul de utilizare, verificând buna etanşare a acesteia în poziţia închis şi deschis a robinetului. Va fi schimbată garnitura de la regulatorul de presiune şi se va verifica etanşeitatea întregii instalaţii cu emulsii sau detector de gaze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII