24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMilioane de ţigarete confiscate de Gardă

Milioane de ţigarete confiscate de Gardă

Garda Financiară (GF) Olt a confiscat peste două milioane de produse din tutun în 2010. Conform unui raport al instituţiei, comisarii Gărzii au confiscat anul trecut 2.180.971 de produse din tutun, cu 1.007 la sută mai mult faţă de 2009, când au fost confiscate doar 216.500. Valoarea produselor din tutun confiscate anul trecut se cifrează la 445.720 de lei. În acest sector de activitate, comisarii instituţiei au aplicat în cursul anului trecut 23 de amenzi în sumă de 623.500 de lei. GF Olt a efectuat verificări şi a împărţit amenzi şi în domeniul alcoolului, uleiurilor minerale, jocurilor de noroc, panificaţie, transport etc., însă cuantumul acestora a fost mult mai mic.
Garda a încasat anul trecut 4.770.200 de lei la bugetul de stat, sumă ce reprezintă contravaloarea unor amenzi aplicate agenţilor economici din judeţul Olt pentru diverse nereguli de către comisarii instituţiei. Comisarii secţiei GF Olt au verificat 4.889 de societăţi. Conform unei statistici a instituţiei, la 4.603 dintre aceştia au fost constatate abateri de la legislaţia în vigoare. Valoarea amenzilor aplicate anul trecut a fost însă mult mai mare faţă de cât s-a colectat. Cuantumul amenzilor aplicate de comisarii GF Olt se ridică la la 11.045.490 de lei. În principal, acţiunile întreprinse de secţia Olt a GF, în anul 2010, au vizat respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea operaţiunilor ilicite, precum şi modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor în toate locurile şi spaţiile în care se desfăşoară activitatea agenţilor economici, respectarea actelor normative în scopul prevenirii, depistării şi combaterii oricăror acte şi fapte interzise de lege, conform competenţei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS