29.6 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrins cu pistolul în portiera maşinii

Prins cu pistolul în portiera maşinii

Poliţiştii doljeni au prins un tânăr din Craiova care încerca să vândă un pistol neletal, modificat, pe care îl cumpărase din Bulgaria şi îl introdusese ilegal în ţară.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a comunicat că, marţi, în urma unei informaţii „livrate“ de ofiţerii de la Serviciul Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă, poliţişti de la Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au organizat prinderea în flagrant a unui tânăr care încerca să vândă un pistol modificat.
Oamenii legii l-au prins pe Cosmin Vlad, de 23 de ani, într-o parcare din centrul Craiovei, iar în maşina acestuia, într-un compartiment special amenajat în portieră, au găsit un pistol neletal, marca EKOL, calibrul 9 mm, pe care îl deţinea ilegal, plus cinci cartuşe de acelaşi calibru.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că Vlad a cumpărat arma din Bulgaria în urmă cu aproape un an şi a introdus-o în mod ilegal pe teritoriul României. Pistolul a fost examinat şi s-a constatat că îi lipseşte obturatorul montat pe ţeavă, în acest fel putând trage cu bile metalice. De asemenea, poliţiştii au constatat că seria de identificare a armei fusese ştearsă.
Poliţiştii doljeni au precizat că pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, iar arma şi muniţia au fost confiscate. Oamenii legii vor dispune efectuarea unei expertize a armei pentru a se stabili dacă şi în ce condiţii a fost folosită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII