12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUna pe hârtie, alta-n farfurie

Una pe hârtie, alta-n farfurie

Ciorbă de legume, pilaf şi ghiveci sunt cele trei feluri de mâncare pe care Spitalul de Urgenţă Craiova le serveşte obsesiv bolnavilor de cel puţin o săptămână. Asta în timp ce la sala de mese este afişat alt meniu.

Cum arată mâncarea într-un spital care se visează de categoria întâi? Ca să afli trebuie să mergi la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde bolnavii sunt serviţi de mai bine de o săptămână cu aceleaşi trei feluri de mâncare. Iată, de pildă, meniul bolnavilor pe data de 18 ianuarie. Pentru regimul comun: ceai, gem şi pâine la micul dejun, ciorbă de legume şi ghiveci de legume la prânz, iar la cină, ceai şi pilaf. Diabeticii au primit în plus caşcaval.
Pe 19 ianuarie s-au servit aceleaşi feluri de mâncare, dar într-o ordine diferită. Adică pilaf la prânz şi ghiveci la cină. Cât despre calitatea mâncării, este suficient să-i asculţi pe bolnavi ca să îţi dai seama că zeama lungă, fără nici un gust, nu poate ajuta un bolnav să se întremeze, ci doar să dea jos kilogramele în plus.
În Clinica de Neurochirurgie, masa se serveşte la pat, pentru că majoritatea bolnavilor sunt operaţi. De cei mai mulţi se îngrijesc rudele, care aduc mâncare de acasă, dar sunt şi câţiva bolnavi care au gustat mâncarea din spital şi după aceea au regretat. Adrian Crăciun este unul dintre ei. Bărbatul, din Galicea Mare, primeşte mâncare de acasă, pentru că nu o suportă pe cea de la spital. El spune că este mai proastă decât mâncarea de la Spitalul Militar din Craiova, unde a fost internat cu câteva luni în urmă: „La Spitalul Militar primeai în fiecare dimineaţă o bucăţică de unt. La prânz aveai trei feluri de mâncare, la alegere, iar seara carne de pasăre. Aici mâncarea este foarte proastă: nu are nici un gust şi arată oribil“.

Fără apă de băut

Sunt alte secţii în care bolnavii nu au nici apă de băut. În Clinica de Chirurgie III, care este aproape în întregime renovată, sunt saloane cu băi în care nu curge decât apă fierbinte. Bolnavii sărmani, care nu îşi permit să cumpere apă plată, trebuie să se roage de cineva să le umple o cană cu apă de la un alt grup sanitar din secţie. „Robinetul de apă rece nu merge pentru că a dispărut rozeta şi nu are cine să pună alta“, a explicat un bolnav. Pentru pacienţii însetaţi mai există şi varianta ceaiului de la spital, însă puţini sunt cei care se încumetă să-l guste. „Ceai, gem şi pâine ne dau dimineaţa, dar să nu ne întrebaţi ce gust au că nu vrem să ne punem rău cu asistentele“, a spus o bătrână.
Alt bolnav de la Chirurgie III susţine că nu îl interesează mâncarea de la spital, pentru că de zece zile, de când este internat, la sala de mese este afişat acelaşi meniu. „Pe uşa de la intrarea în sala de mese este afişat un meniu care n-are nici o legătură cu ce se serveşte de fapt“, a spus Marian Goanţă.
Într-adevăr, meniul afişat conţine multe bunătăţi la care bolnavii pot doar să jinduiască: unt, mâncare de dovlecei, brânză, griş cu lapte. Alături de el, un alt afiş din august 2009, cu îndatoririle personalului care deserveşte oficiul alimentar. Printre ele, ca o ironie, este şi aceea de a afişa la loc vizibil meniul zilnic al bolnavilor. Unii dintre aceştia sunt de părere că meniul nu este actualizat intenţionat, ca să nu se afle ce li se serveşte de fapt bolnavilor.
„Suntem luaţi la mişto de toţi, de la guvernanţi până la angajaţii ăştia mărunţi din spital. Li se pare că suntem proşti, nu pricepem nimic. Nu este mâncare bună în spital pentru că se fură“, a comentat un bolnav.
Conducerea spitalului susţine că în luna ianuarie s-au alocat 250.000 de lei pentru hrana bolnavilor. Adică, în medie, cam 5,5 lei pe zi pentru fiecare pacient. Dar asta în condiţiile în care toţi bolnavii ar mânca de la spital.


Alocaţie

Valoarea maximă a alocaţiei de hrană, prin lege, este de 7 lei pe zi pentru un bolnav cu regim normal. Bolnavii de TBC şi HIV/SIDA pot să primească hrană de 13 lei, cei de hepatită şi cancer – 11,5 lei, diabeticii – 12 lei, arşii – 11,5 lei, lăuzele – 8 lei, leproşii – 9 lei, bolnavii psihic – 10 lei, bolnavii pe hemodializă – 5,1 lei, 11 lei pentru bolnavii de HIV/SIDA, 13,6 lei pentru bolnavii de hepatită şi neoplazici. Pentru copii, tarifele sunt: 6 lei pentru un nou-născut prematur alimentat artificial, 1,8 lei pentru un nou-născut prematur alimentat natural, 6 lei pentru copiii între 0-3 ani, 7,8 lei pentru copiii între 3-16 ani şi 5,7 lei pentru părintele însoţitor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII