13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMai puţine împrumuturi la CAR

Mai puţine împrumuturi la CAR

Vârstnicii craioveni nu prea se înghesuie să se împrumute la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), de teamă că nu-şi mai pot plăti datoriile. Dacă totuşi o fac, oamenii împrumută sume mici, pentru că nu ştiu dacă le mai pot returna. „Oamenii vin să dea cotizaţia lunară şi să plătească ratele la vechile împrumuturi. Este mare aglomeraţie după 15 ale lunii, pentru că membrii cotizanţi îşi încasează pensiile. La început de an, solicitările de împrumuturi au scăzut“, a spus Florea Marcu, consilier la CAR Craiova. Din cei 23.000 de cotizanţi la CAR, doar opt persoane nu şi-au mai putut achita ratele pentru împrumutul contractat. Ca să-şi recupereze sumele de bani, Casa a trecut la popriri pe veniturile vârstnicilor, adică pe pensii. „Noi suntem mult mai toleranţi. Celor care au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti lunar ratele le acordăm trei luni, un termen în care să recupereze din debit sau să ajungă cu plata la zi. Sunt oameni care au situaţii dificile şi discutăm cu ei“, a adăugat Florea Marcu.

Împrumutul zilnic

Motivele pentru care pensionarii craioveni se împrumută la CAR sunt fie să-şi plătească datoriile la utilităţi, în special pe perioada de iarnă, fie pentru tratament medical sau investigaţii, fie pentru a-şi ajuta familia în cazul unor investiţii strict necesare. „Eu stau să plătesc rata lunară, am 100 de lei de dat. În vară m-am operat şi am avut nevoie. Este bine că am de unde să iau. Cum iau pensia, vin să plătesc, altfel rămân în urmă şi nu ştiu dacă mai fac faţă“, spune Ilie Mărculeţ, pensionar din Craiova.

Împrumuturi şi pentru angajaţi

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Craiova asigură împrumuturi şi angajaţilor, dacă fac dovada cu adeverinţă de salariat că au un venit sigur lunar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS