21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalBărbat carbonizat în incendiu

Bărbat carbonizat în incendiu

Un bărbat de 70 de ani din Mehedinţi a sfârşit tragic sâmbătă după-amiază, după ce bucătăria unde făcea ţuică la cazan a fost cuprinsă de flăcări. În câteva minute încăperea a fost mistuită, iar bătrânul a fost găsit de vecini carbonizat. Tragicul eveniment s-a petrecut în localitatea Ostrovul Corbului şi, din spusele martorilor, se pare că bătrânul a băut ţuică şi a adormit lângă foc, astfel că nici nu a putut să se salveze.
„El stătea mai toată ziua acolo, în bucătăria aia din lemn, şi de vreo două zile făcea ţuică la cazan. Era şi un pic bolnav şi, la 70 de ani, cine ştie, o fi adormit şi nu a mai fost atent, şi l-au cuprins flăcările. Noi l-am găsit jos. Eera ars tot, nu se mai vedeau decât oase, nici nu a mai apucat să strige după ajutor“, a spus un vecin. Mehedinţeanul făcea ţuică la un cazan într-o anexă a gospodăriei sale, iar când a izbucnit incendiul nu era nimeni cu el. Vecinii au fost cei care au văzut flăcările şi după ce au sunat la 112, au încercat ei să stingă focul.
„Fata mea a ieşit, a văzut că iese fum şi flăcări şi a venit în casă să ne spună. Când am venit noi cu găleţile cu apă el deja era ars, totul arsese, nu mai era decât cazanul“, a spus o vecină. La sosirea pompierilor, bătrânul era mort de mult, iar din magazie mai rămăsese doar un morman de lemne arse. Bătrânul locuia singur, cei doi copii ai săi fiind stabiliţi la casele lor în Drobeta Turnu Severin.

Alin Ghiciulescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS