10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎnchisoare pentru credite cu acte false

Închisoare pentru credite cu acte false


Tribunalul Dolj a condamnat 28 de persoane trimise în judecată într-un dosar privind obţinerea de credite bancare cu acte false, în valoare totală de aproape un milion de lei. Inculpaţii au făcut însă apel împotriva deciziei judecătorilor, următorul termen fiind fixat pe 19 ianuarie 2011.   
Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Craiova încheiau cercetările, la începutul lunii septembrie 2008, într-o cauză penală complexă privind un grup de patru doljeni care au cerut şi obţinut credite cu acte false de la mai multe bănci. Poliţiştii doljeni au stabilit atunci că Ion Bălaşea, soţia acestuia, Carmen Bălaşea, Hermon Dinu, toţi din Craiova, şi Nicolae Idiţa, din Bulzeşti, au pus bazele unui grup infracţional organizat şi au racolat 24 de persoane prin intermediul cărora, pe baza unor documente falsificate, au solicitat şi obţinut de la sucursalele mai multor bănci din Craiova credite bancare în valoare totală de 970.000 de lei. „Reţeta“ folosită de cei patru era simplă şi eficientă. Căutau persoane care nu îndeplineau condiţiile pentru a lua un credit şi le convingeau că pot obţine bani de la bănci în numele lor, contra unui „comision“. După aceea, falsificând şi punând la dispoziţia persoanelor racolate actele necesare obţinerii creditelor – adeverinţe de venit, cupoane de pensie, decizii de pensionare, facturi la utilităţi, carnete de muncă sau cărţi de identitate, se duceau la bancă împreună cu titularii dosarelor şi obţineau împrumuturile. La ridicarea creditului, persoanei care îl contracta îi revenea cel mult 30% din valoarea acestuia, restul sumei ajungând la soţii Bălaşea şi ceilalţi membri ai grupului. Prin această metodă, cei patru au contractat zeci de împrumuturi de la mai multe instituţii financiare, în valoare totală de aproape un milion de lei. La sfârşitul lunii septembrie 2008, soţii Bălaşea, Hermon Dinu şi Nicolae Idiţa, dar şi cele 24 de persoane racolate de aceştia pentru a obţine credite în numele lor au fost trimişi în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni, de la constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi până la fals în înscrisuri sub semnătură privată sau fals material în înscrisuri oficiale.

28 de inculpaţi, toţi condamnaţi

La doi ani după ce au fost trimişi în judecată cei 28 de inculpaţi, Tribunalul Dolj i-a găsit vinovaţi şi i-a condamnat. Cele mai grele pedepse le-au primit cei patru membri ai grupării, restul inculpaţilor primind condamnari mai mici şi cu suspendare.
Ion Bălaşea a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi la şapte ani şi şase luni pentru înşelăciune. A mai primit câte două luni de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, cea de şapte ani şi şase luni de închisoare.
Soţia lui Bălaşea a fost condamnată tot la şapte ani şi şase luni de închisoare, pentru comiterea aceloraşi infracţiuni.
Nicolae Idiţa a primit cinci ani de închisoare, iar ultimul membru al grupului, Hermon Dinu, patru ani.
Alţi 14 inculpaţi din dosar, dintre cei racolaţi de grupul lui Bălaşea, au primit câte un an şi nouă luni de închisoarea, însă cu suspendare. De asemenea, ultimii zece inculpaţi au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare, tot cu suspendare. În plus, majoritatea inculpaţilor au fost obligaţi de instanţă să le plătească băncilor înşelate despăgubiri la care se adaugă dobânzile, dobânzile de întârziere şi comisioanele restante.
De exemplu, Ion Bălaşea a fost obligat să achite BCR suma de 8.554,59 de lei cu titlu de despăgubiri la care se adaugă dobânda curentă, dobânda restantă şi comisioane restante, conform contractului de credit încheiat.
Printre băncile care s-au constituit părţi civile în dosar şi urmează să primească despăgubiri de la inculpaţi se mai numără Banc Post, BRD sau Raiffeisen Bank.

Arest pentru Bălaşea

Unii inculpaţi şi părţile civile au atacat cu apel hotărârea Tribunalului Dolj, apel care se judecă la Curtea de Apel Craiova.
La jumătatea lunii decembrie, judecătorii au dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a lui Ion Bălaşea, singurul dintre cei patru care se mai afla în arest, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Procurorii au făcut recurs, care a şi fost admis de Înalta Curte, astfel că inculpatul a rămas în arest. Următorul termen pe fond în acest dosar a fost fixat pentru 19 ianuarie 2011.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII