12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTradiţia mersului cu capra în Mehedinţi

Tradiţia mersului cu capra în Mehedinţi

De Sărbători, pe uliţele satelor şi prin curţile oamenilor din comuna Hinova, judeţul Mehedinţi, apar grupuri de colindători care vestesc sfârşitul unui an şi începutul altuia nou. Tradiţia spune că toţi cei care primesc capra în curte vor avea noroc anul viitor. Costumul caprei este alcătuit dintr-un cap din lemn fixat pe un băţ, cu coarne împodobite cu panglici, beteală şi oglinzi, iar cel ce interpretează acest rol este acoperit cu o pătură pe care sunt prinse, de asemenea, panglici.
Patru copii au venit în comuna Hinova tocmai din localitatea Chilia, situată la 25 de kilometri distanţă, pentru a vesti sfârşitul anului 2010. Drumul lor este parcurs pe jos, iar întregul traseu se va termina în dimineaţa de 1 ianuarie. Copiii se bucură că strâng şi ceva bani de la cei care îi primesc în case, bani cu care îşi vor cumpăra rechizite. Cei care nu au bani le dau însă mâncare sau fructe. Colindătorii cu capra umblă din sat în sat timp de o săptămână şi nu se întorc acasă decât după 1 ianuarie, când Sărbătorile iau sfârşit.
„Venim tocmai din satul Chilia şi vestim oamenilor care ne primesc că se termină anul. Plecăm cu o săptămână înainte de Revelion şi nu ne întoarcem acasă până la 1 ianuarie“, a spus unul dintre băieţi.
Jocul caprei reprezintă trecerea anului vechi şi venirea celui nou. Capra este considerată de români animalul care prevesteşte şi cum va fi vremea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS