10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎmbulzeală la ajutoarele pentru Sărbători

Îmbulzeală la ajutoarele pentru Sărbători

Sediul Casei de Ajutor Reciproc din Drobeta Turnu Severin a fost luat cu asalt, zeci de pensionari călcându-se în picioare ca să apuce o plasă cu ajutoare oferite de primărie.
Cele două sute de pachete sociale au fost insuficiente pentru mulţimea de pensionari. Oamenii spun că neajunsurile sunt foarte mari, iar pensiile mici nu le ajung nici pentru pâine.
„Trăim foarte rău, suntem săraci. Nu avem ce să mâncăm, nu avem ce să punem pe masă de Sărbători şi ne mulţumim cu ce primim. E foarte bine că măcar ne dau“, a spus o pensionară.
Spiritele s-au încins la maximum la apariţia pachetelor şi numai prezenţa primarului i-a liniştit pe pensionari. „I-am rugat pe oameni să se liniştească, pentru că toată lumea va primi pachete. Au fost făcute liste şi, pentru cei care nu vor apuca din cele 200 de pachete pe care le-am pregătit astăzi (ieri – n.r.), vom aduce mâine (astăzi – n.r.) încă 100. Sperăm ca oamenii să fie mulţumiţi“, a declarat Constantin Gherghe, primarul din Drobeta Turnu Severin.
Din cauza sărăciei, pensionarii se împrumută cu bani de la Casa de Ajutor Reciproc pentru masa de Crăciun şi pentru lemne. Primarul a spus că în perioada 22-23 decembrie se va organiza şi o masă socială pentru persoanele sărmane din Drobeta Turnu Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII