10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCu mâna până la cot în banii de întreţinere

Cu mâna până la cot în banii de întreţinere

Controalele efectuate de inspectorii primăriei la asociaţiile de proprietari din Craiova au scos la iveală faptul că mulţi dintre reprezentanţii şi angajaţii acestora umblă cu ocaua mică. Aceştia folosesc diverse metode pentru a-şi însuşi banii proveniţi din încasările la întreţinere.

Lista cu asociaţiile ai căror angajaţi îşi rotunjesc veniturile din banii pe care oamenii îi achită la întreţinere este lungă, pe ea figurând Asociaţia nr. 1 Rovine, Asociaţia nr. 7 Rovine, Asociaţia nr. 2 George Enescu, Asociaţia nr. 1  „Sabba Ştefănescu“, Asociaţia 2 Piaţa Gării. Nu mai vorbim de dosarele vechi, dovedite, dar care zac încă în sertarele poliţiei. „Inspectorii noştri au efectuat controale la 42 de asociaţii de proprietari din Craiova, în urma sesizărilor venite din partea cetăţenilor. Aceştia au avut surpriza să descopere că la unele dintre aceste asociaţii banii destinaţi întreţinerii nu ajung la furnizori, ci direct în buzunarul angajaţilor de la asociaţie. Acesta a fost şi motivul pentru care dosarele întocmite cu această ocazie au fost înaintate poliţiei, pentru efectuarea cercetărilor. Există nouă astfel de cazuri finalizate, altele urmând să fie încheiate şi înaintate organelor de drept“, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Carmen Licu.

Metoda contabilităţii duble

Una dintre metodele frecvent folosite de angajaţii asociaţiilor, fie ei casieri sau administratori, este cea a contabilităţii duble, adică proprietarului i se dă chitanţă pe cât plăteşte, iar în Registrul de casă suma se înjumătăţeşte. Alteori, cuantumul nici nu mai este trecut în acest registru, iar proprietarul rămâne cu o chitanţă fără acoperire. Cam în acest mod a procedat Carmen Coşoveanu, administratorul Asociaţiei nr. 1 „Sabba Ştefănescu“, care astfel şi-a rotunjit veniturile cu 300.000 de lei. După aceeaşi metodă au lucrat şi Cornelia Udriţă, administratorul Asociaţiei nr. 1 Rovine, care s-a ales cu un dosar penal şi retragerea atestatului, dar şi casiera Grigoriţa Gherghiţă, de la Asociaţia 2 Piaţa Gării, care nu a putut explica lipsa din casă a 121.260,47 lei. Metoda facturii încasate, dar neînregistrate a prins şi la administratorul Asociaţiei nr. 2 George Enescu, Augustina Sârbu, care, după ce şi-ar fi însuşit aproximativ 500.000 de lei, s-a autodenunţat la poliţie.

„Deratizaţi“ la buzunar cu facturi umflate

Alţii au făcut bani de pe urma proprietarilor prin facturi încărcate în contul unor lucrări fictive sau pe jumătate făcute şi ale căror costuri erau cu mult sub sumele trecute în devize şi facturi. Reparaţii, de care proprietarii nici nu ştiau, dar care le erau puse în cârcă, deratizări lunare, ca şi cum blocurile ar fi fost invadate permanent de rozătoare şi gândaci.
Nici metoda cheltuielilor administrative încărcate nu este de neglijat. Astfel, lunar s-ar fi cumpărat detergent în valoare de zeci de mii, sute de mături,  precum şi componente de papetărie cât pentru o şcoală întreagă. Cu facturi încărcate de tot felul de cheltuieli s-au trezit proprietarii din Asociaţia nr. 7 Rovine. Preşedintele şi administratorul au angajat diverse lucrări fără acordul proprietarilor, la preţuri exorbitante: reparaţii la platforma de gunoi – 50.000 de lei, vopsitul soclului unui singur bloc – 3.400 de lei, reparaţia unui interfon – 3.321 de lei. La această asociaţie, pentru banii scoşi din buzunarul oamenilor cu facturi dublate din pix a răspuns numai administratorul Cristinel Stănculeasa, care a rămas fără atestat.
Reprezentanţii primăriei susţin că, de cele mai multe ori, proprietarii sunt înşelaţi deopotrivă de administrator, casier, preşedinte, cenzor şi comitet. Fenomenul nu trebuie însă generalizat întrucât nu la toate asociaţiile de proprietari din Craiova frauda este la ea acasă. „Inspectorii au fost surprinşi să constate nereguli la asociaţii a căror activitate în aparenţă era corectă. Ei au aplicat amenzi în valoare de 65.050 de lei acolo unde au depistat nereguli grave. Dar aceasta nu este o caracteristică a tuturor asociaţiilor din Craiova“, a adăugat Carmen Licu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

83 COMENTARII