Preocupările mele sunt legate de istoria ingineriei, în particular, de istoria ştiinţei, în general. În documentele cercetate am găsit evocate adesea contribuţiile medicilor la inventarea unor procedee specifice medicinei, la inventarea unor dispozitive aplicate în medicină. Unii dintre aceştia s-au născut, au lucrat în Craiova. Mai mulţi medici contemporani din Craiova au obţinut brevete de invenţie. Un nume întâlnit constant în aceste documente este al doctorului Victor Gomoiu. Am avut mai multe tentative de a scrie despre Victor Gomoiu. De fiecare dată am renunţat, gândindu-mă că nu este domeniul meu, că alţii, printre care profesorul Mihail Şcheau, au scris mult, au scris mai bine despre Victor Gomoiu. Într-un final, mi-am adus aminte de o discuţie purtată cu profesorul Mihail Şcheau prin anii ’96 -’97, când încerca să salveze ce se putea salva din Muzeul de istorie a medicinei, amenajat cu multă trudă în clădirea din Calea Unirii, revendicată la vremea aceea. Aşa am acceptat că ştiinţa, că istoria ştiinţei, nu are graniţe. În plus, Victor Gomoiu se înscrie în galeria academicienilor cu rădăcini olteneşti.
Victor Gomoiu s-a născut pe 18 aprilie 1882, în localitatea Vânju Mare, judeţul Mehedinţi. Studiile primare le-a făcut în comuna natală, apoi Liceul „Traian“ din Drobeta Turnu Severin şi Facultatea de Medicină din Bucureşti (1900-1905). După patru ani de cercetări, a obţinut, în 1909, titlul de doctor în ştiinţe medicale cu calificativul „magna cum laudae“ cu teza: „Anaplastia feţei şi capului“. Preocupările sale au depăşit, încă de la început, graniţele profesiei medicale. Aşa se face că, în 1906, figura în colectivul de redacţie al revistei Şezătoarea satului Bumbeşti-Jiu alături de George Coşbuc şi George Dumitrescu, revistă în care a publicat mai multe articole legate de medicina în poezia populară românească. De altfel, acest subiect îl va dezvolta mai târziu în lucrările prezentate la Congrese internaţionale, începutul fiind Congresul de la Oslo din 1928, când a prezentat lucrarea „Medicina populară în România“. De asemenea, în 1935, cu ocazia celui de-al X-lea Congres de istorie a medicinei, Victor Gomoiu a propus înfiinţarea unei Comisii care să se ocupe cu studierea medicinei populare.
În timpul Primului Război Mondial a activat ca medic militar, fiind decorat pentru fapte de eroism. În acele condiţii specifice a imaginat o tehnologie şi a inventat un dispozitiv pentru efectuarea transfuziilor de sânge. După terminarea războiului se simţea o nevoie acută de spitale care să acorde asistenţă medicală gratuită, aşa că, începând cu 1920, s-a implicat în construirea unui aşezământ medical numit la început „Complexul de asistenţă medico-socială de la Bariera Vergului“. Activitatea în domeniul asistenţei medicale a continuat prin contribuţia la înfiinţarea altor spitale la Mangalia, Turnu Severin, Vânju Mare, a preventoriilor de la Şanţuri şi de pe Valea Teleajenului.
A condus, împreună cu dr. doc. M. Cănciulescu, revista Acta Medica Română (1928 – 1948), în care a militat pentru înfiinţarea unei universităţi de medicină la Craiova.
Este considerat părintele istoriei medicinei româneşti şi al muzeografiei medico-farmaceutice. Câteva cărţi de referinţă: Spitalul – originea şi evoluţia sa (1920), Istoria medicinei în România (1939), Istoria medicinei, prin călători (1945).
Artizan al Spitalului „Sfânta Elena“
În timpul Primului Război Mondial, a văzut multă suferinţă în rândul soldaţilor. I-a venit ideea de a construi un spital în care să se acorde asistenţă medicală gratuită. În anul 1920 i-a cerut arhitectului Gheorghe Şimotta să schiţeze un plan pentru un complex medical care să cuprindă toate specialităţile de bază: boli interne, chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie şi stomatologie. Apoi, Victor Gomoiu a studiat cu atenţie acest plan şi l-a modificat pentru a corespunde unei concepţii organizatorice moderne legate de actul medical. Au fost prevăzute zece cabinete pentru cele cinci specialităţi, două laboratoare pentru analize medicale, o farmacie care să deservească în special spitalul şi saloane cu 60 de paturi în total. Trebuia găsit un spaţiu unde să fie construit acest spital, erau necesare fonduri. A ales un teren la marginea Bucureştiului, în Bariera Vergului. Deşi contemporanii l-au criticat pentru această alegere, unul dintre motive fiind lipsa unei surse locale de apă, Victor Gomoiu şi-a menţinut alegerea şi a trecut la colectarea fondurilor. A apelat la Banca Naţională, la Căile Ferate Române, la Ministerul Muncii, la Ministerul Sănătăţii. Pentru a fi convingător în demersurile sale a contribuit şi el cu o sumă de bani, ba mai mult s-a angajat să acorde asistenţă medicală gratuită salariaţilor instituţiilor solicitate. În 1927, spitalul a fost gata. S-a numit la început „Complexul de asistenţă medico-socială de la Bariera Vergului“, apoi Spitalul „Sfânta Elena“. După al Doilea Război Mondial s-a numit Spitalul de copii „23 August“ şi s-a specializat pe asistenţa pediatrică, iar din 1990 se numeşte Spitalul Clinic de Copii „Prof. Dr. Victor Gomoiu“.
Fondator al disciplinei „Istoria medicinei româneşti“
Începuturile preocupărilor lui Victor Gomoiu legate de istoria medicinei se regăsesc în cercetările efectuate de acesta privind metodele de tratament utilizate în medicina populară şi publicate parţial în revista Şezătoarea satului încă din 1906. O contribuţie importantă în acest domeniu a fost adusă în 1920, prin publicarea cărţii „Spitalul – originea şi evoluţia sa“ şi în 1923, prin publicarea cărţii „Din istoria medicinei şi învăţământului medical românesc“.
S-a făcut remarcat în lumea istoricilor medicinei atât prin participarea cu lucrări inedite, dar şi prin iniţiativele sale. Reamintesc propunerea de înfiinţare a Comisiei pentru studierea medicinei populare. Fără îndoială că organizarea la Bucureşti, în perioada 10 – 18 septembrie 1932, a celui de-al IX-lea Congres de istoria medicinei a fost o recunoaştere a meritelor lui Victor Gomoiu în acest domeniu, dar şi o contribuţie remarcabilă a acestuia pentru ca „Istoria medicinei“ să devină o disciplină necesară în formarea medicilor. În 1936, 1 februarie, a fost ales preşedinte al Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinei şi a deţinut această funcţie până în 1958, chiar dacă, începând cu 1950, timp de mai bine de patru ani a fost închis pe motive politice.
A înfiinţat Societatea Română de Istorie a Medicinei, care a avut întruniri lunare între 1929 şi 1948.
Recunoaştere
Victor Gomoiu a fost membru a 17 Academii de ştiinţă din lume. A fost ministru al sănătăţii din iulie până în septembrie 1940, dar a renunţat la această funcţie deoarece nu a fost de acord cu regimul militaro-fascist instaurat în România acelor vremuri. Un spital de copii din Bucureşti şi Liceul din Vânju Mare poartă numele „Dr. Victor Gomoiu“.
S-a stins din viaţă în Bucureşti, pe 6 februarie 1960.
http://gheorghe.manolea.ro
