Acasă Local A murit electrocutat încercând să fure un transformator

A murit electrocutat încercând să fure un transformator

Un tânăr de 24 de ani din localitatea doljeană Malu Mare şi-a pierdut viaţa sâmbătă dimineaţă, după ce s-a electrocutat în timp ce încerca să demonteze un transformator de pe un stâlp al reţelei de energie electrică. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au comunicat că, sâmbătă dimineaţă, poliţiştii au fost anunţaţi prin 112 că pe un stâlp al reţelei de energie electrică din apropierea unei ferme se află o persoană care pare decedată. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţişti şi pompierii Detaşamentului 2 Craiova cu o autoscară. Oamenii legii au stabilit din primele cercetări că bărbatul, care a fost identificat ca fiind Nicolae Bodescu, de 24 de ani, din comuna Malu Mare, s-a urcat pe stâlpul respectiv vineri noapte, încercând să demonteze şi să fure un transformator electric. Se pare că tânărul a atins un cablu prin care treceau 20.000 de volţi şi a fost electrocutat, murind pe loc. Cadavrul acestuia a fost coborât de pe stâlp de pompierii doljeni şi dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version