16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjÎnsoţitorii persoanelor cu handicap îşi vor primi banii

Însoţitorii persoanelor cu handicap îşi vor primi banii

La nivelul judeţului Gorj sunt înregistraţi aproximativ 2.400 de asistenţi personali şi însoţitori ai persoanelor cu handicap, 700 dintre acestea neprimindu-şi încă salariile. În Târgu Jiu, cei 520 de însoţitori şi asistenţi înregistraţi de primărie nu au mai fost plătiţi din luna august. Ei au de primit câte 461 lei pentru fiecare lună restantă. Însoţitorii şi asistenţii persoanelor cu handicap din judeţ vor intra în posesia banilor săptămâna viitoare. Directorul coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj, Ion Cupă, a declarat că banii pe care primarii localităţilor i-au solicitat pentru a achita salariile restante ale însoţitorilor şi asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap au sosit. „În prezent, oamenii din Trezorerie lucrează împreună cu primăriile la consultarea sumelor care trebuie distribuite. Ministerul Finanţelor a trimis aproximativ cinci milioane de lei în urma rectificării de buget, bani pe care edilii i-au solicitat pentru a achita salariile restante. Din informaţiile pe care le am de la cei care lucrează la acest lucru, sumele sunt suficiente pentru toate primăriile“, a spus Ion Cupă, directorul DGFP Gorj. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU