Acasă Local Cosmin Sandu s-ar fi sinucis…

Cosmin Sandu s-ar fi sinucis…

Primele cercetări făcute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj arată că, cel mai probabil, notarul Cosmin Sandu, de 35 de ani, din Craiova, şi-a pus capăt zilelor aruncându-se în gol de la etajul şase al blocului în care locuia. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, până în prezent s-a stabilit cu certitudine că tânărul era singur în apartamentul său atunci când acesta a căzut de la etaj, iar uşa locuinţei era încuiată prin interior. De altfel, din discuţiile purtate până în acest moment cu mai mulţi martori şi prieteni ai notarului, s-a aflat că, în momentul în care Cosmin Sandu a căzut în gol, la uşa sa băteau mai multe persoane. Acestea veniseră acasă la Sandu pentru a vedea dacă s-a întâmplat ceva, pentru că de dimineaţă nu trecuse pe la biroul notarial şi nici nu răspunsese la telefon.
După ce Cosmin Sandu a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, anchetatorii au verificat apartamentul în care locuia acesta, însă nu au găsit nici un bilet de adio, dar nici droguri sau alte substanţe interzise.
„Din verificările efectuate până în acest moment nu rezultă suspiciuni de omor, ci mai degrabă că a fost vorba de sinucidere. Nu s-au găsit nici un bilet în locuinţă prin care să-şi justifice gestul şi nici substanţe interzise“, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, procurora Magda Bădescu.
Medicii legişti au efectuat ieri autopsia lui Cosmin Sandu, stabilind că moartea sa a fost violentă. Procurorul a solicitat recoltatea de probe biologice pentru efectuarea analizelor toxicologice, prin care se va putea stabili dacă Cosmin Sandu a consumat băuturi alcoolice sau droguri înainte de a muri.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version