16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAnastase Dragomir - precursor al cabinei catapultabile

Anastase Dragomir – precursor al cabinei catapultabile

Începutul secolului XX a fost marcat de căutările şi realizările din domeniul aviaţiei. Mulţi tineri erau fascinaţi de aparatele zburătoare. Pe 17 august 1903, Traian Vuia a obţinut brevetul de invenţie francez pentru aeroplanul-automobil, iar pe 18 martie 1906 a efectuat un zbor epocal pe terenul de la Montesson. În 1910, Aurel Vlaicu s-a desprins de la sol cu un aparat mai greu decât aerul şi a zburat 40 m.
Mulţi tineri din Brăila erau şi ei fascinaţi de avioane. Printre aceştia se număra şi Ana Aslan, născută la Brăila cu trei ani înainte de trecerea în secolul XX. Visa să ajungă pilot. De asemenea, George Fernic născut la începutul secolului XX, adică în 1900, la Galaţi, adică la o aruncătură de băţ de Brăila, a fost un mare constructor de avioane. Alt tânăr al acelor vremuri, Ionel Fernic, maestru al romanţei şi tangoului românesc, vărul lui George Fernic, a fost un pasionat pilot civil.
Dar, ca în orice început, au fost şi multe tragedii. George Fernic a murit într-un accident aviatic când îşi pregătea zborul transatlantic de revenire în ţară. Ionel Fernic a murit tot într-un accident aviatic, fiind pasager al cursei Varşovia –  Bucureşti – Salonic.
Ca o coincidenţă ciudată, un tânăr născut la Brăila în aceeaşi perioadă cu cei evocaţi mai înainte a inventat paraşute, catapulte care să-i salveze pe piloţi, care să-i salveze pe pasagerii avioanelor în situaţii critice. Acest brăilean s-a numit Anastase Dragomir.

Pasiune şi perfecţionare prin muncă

Anastase Dragomir s-a născut pe 6 februarie 1896 la Brăila, fiind al şaselea copil al familiei. Tatăl său, Vasile Dragomir, a luptat în războiul pentru independenţa României din 1877.
Anastase Dragomir era pasionat, ca mulţi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviaţiei. Unii erau preocupaţi de realizarea unor noi tipuri de aparate de zbor, iar alţii îşi puneau problema securităţii pilotului şi pasagerilor în cazul unei cata-strofe aeriene. Deşi zborul cu un aparat mai greu decât aerul era la început, existau suficiente exemple din istoria zborului cu baloane care justificau aceste preocupări. Menţionez întâmplarea petrecută pe 24 iulie 1808 la Varşovia. Jordaki Kuparenko, de fapt moldoveanul Iordache Cuparencu, născut în actuala comună Călineşti-Şerbăuţi, din judeţul Suceava, şi plecat în Polonia cu o trupă de teatru, a făcut trei demonstraţii publice de zbor cu un balon confecţionat de el din benzi de hârtie lipite. La al treilea zbor, efectuat pe 24 iulie 1808, balonul s-a aprins, dar Kuparenko, prin manevrele inspirate pe care le-a făcut, a reuşit să se salveze, coborând cu balonul transformat într-o „paraşută“, aşa cum s-a consemnat în presa din Polonia. Au mai fost şi alte catastrofe cu baloane. Istoria consemnează şi soluţii dedicate aviatorilor. În noiembrie 1911, Gleb Kotelnikov din Rusia a brevetat „o raniţă de salvare cu o paraşută cu deschidere automată pentru aviatori“. Acesta era contextul istoric în care Anastase Dragomir a plecat în Franţa, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici şi-a perfecţionat propriul său sistem pentru salvarea piloţilor şi a pasagerilor în caz de accidente.  

Brevetul pentru cabina catapultabilă

Pe 3 noiembrie 1928, a înregistrat, în Franţa, cererea de brevet „Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne“ şi a obţinut Brevetul nr. 678.566, din 2 aprilie 1930. Această invenţie era „un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomoţie aeriană, fiecare pasager având o paraşută proprie care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion astfel încât paraşuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei“, iar brevetul prevedea ca acest ansamblu de celulă-paraşută să aibă mai multe comenzi, manevrate de pilot. Deoarece aviaţia nu era într-un moment financiar favorabil, a experimentat invenţia în 28 august 1929 în apropierea Aeroportului Orly, Paris. În acest scop s-a amenajat, după indicaţiile inventatorului, un avion Farman, în care se instalase „cabina catapultabilă“. Experienţa a constituit o reuşită, confirmând utilitatea acestei invenţii. După demonstraţie, ziarele franceze, printre care şi Excelsior (în numărul din 29.08.1929), au subliniat prioritatea mondială, deţinută de Anastase Dragomir în acest domeniu, precum şi importanţa invenţiei pentru aviaţie. Soluţia propusă de Anastase Dragomir pentru autostabilizarea cabinei în cădere prin utilizarea a două paraşute auxiliare se regăseşte în soluţiile actuale de paraşute şi cabine catapultabile.

Continuarea cercetărilor în ţară

După experiment, Anastase Dragomir revine în ţară, unde, cu ajutorul căpitanului inginer Constantin Nicolau de la Serviciul tehnic al aviaţiei române, repetă demonstraţia pe Aeroportul Băneasa din Bucureşti, pe 26 octombrie 1929. De data aceasta s-a folosit o avionetă AVIA, iar presa vremii, printre care ziarele Universul şi Dimineaţa, a relatat cu lux de amănunte despre acest mijloc de salvare ingenios şi practic.
Pe baza rezultatelor obţinute, continuă cercetările şi perfecţionează soluţia iniţială. Ţine seama că la altitudini mai mari de 4.000 de metri aerul este rarefiat, că temperatura este mult sub zero grade Celsius, ajungând până la – 550 de grade Celsius, ţine seama că dacă avionul zboară cu o viteză de 1.000 km/oră, în momentul ieşirii pilotului din avion acesta este izbit de curentul de aer cu o forţă de trei tone. În 1950, a obţinut un nou brevet românesc cu nr. 40125/1950 pentru „Celulă  paraşutată“. În descrierea acestei invenţii se menţiona „… folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus; folosirea unei cabine etanşe sau semietanşe, în funcţie de efectuarea zborului la anumite înălţimi şi folosirea pentru cabinele semietanşe a unui dispozitiv mecanic care să permită, în caz de nevoie, debitarea oxigenului şi aerului necesare vieţii“.
După zece ani de căutări, în 1960, obţine alt brevet de invenţie românesc cu nr. 32.323/41.424, în care propune un avion de pasageri prevăzut cu cabine catapultabile pentru fiecare pasager.

Soluţia, aplicată la avioanele supersonice

În anul 1959, a înregistrat altă cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport, echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet românesc nr. 41.424 din 1960). În cartea lui Jules Foch, „Technique des Avions“, apărută la Paris în 1960, sunt prezentate şi realizările inventatorului Anastase Dragomir, în domeniul catapultării piloţilor şi pasagerilor din avioanele aflate în pericol de prăbuşire. Ideea lui Anastase Dragomir se va concretiza prin apariţia, la noile tipuri de avioane supersonice, militare, a scaunului ejectabil. A murit în 1966, la Bucureşti.
 

Gheorghe MANOLEA
http://gheorghe.manolea.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU